Tragedie imensă în a doua zi de Paște. Copil de 5 ani, împușcat mortal de fratele său mai mare. Unde se aflau părinții
Crimă teribilă în Mureș, acolo unde un copil de cinci ani a fost împușcat de fratele său, în vârstă de 8 ani, dintr-o simplă joacă. Cei doi se aflau cu familia la picnic, în pădure, atunci când băiatul mai mare a observat o armă cu aer comprimat ce aparținea unui angajat al Ocolului Silvic și a luat-o pentru a se juca cu ea.
Cum a avut loc nenorocirea
Nimeni nu prevestea că o ieșire la picnic, în a doua zi de Paște, se va transforma într-un adevărat coșmar. Totul s-a petrecut la distanță mică față de locul în care familia se relaxa. Băiatul cel mare a luat din curiozitate o armă neletală cu aer comprimat, lăsată la îndemână de un pădurar, și a îndreptat-o spre fratele său din joacă, fără să bănuiască că acel gest îl va ucide pe cel care urma să-i fie alături o viață întreagă.
La fața locului a fost solicitat de urgență ajutor specializat, însă echipajele medicale nu au mai avut cum să salveze viața copilașului.
„Astăzi (luni – n.r.), în jurul orei 15.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin Apel 112, cu privire la faptul că, la marginea unei păduri dintre localităţile Pănet şi Mădăraş, un minor ar fi fost împuşcat cu o armă cu aer comprimat, fiind în stare de inconştienţă.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş în vederea efectuării de cercetări şi stabilirii situaţiei de fapt.
Din primele cercetări efectuate, a reieşit faptul că un minor, de 8 ani, în timp ce se afla, cu familia şi alte persoane, la o cabană situată între localităţile Pănet şi Mădăraş, ar fi manevrat o armă neletală, cu aer comprimat, care ar fi fost lăsată nesupravegheată, şi l-ar fi rănit în mod accidental pe fratele acestuia, de 5 ani.
Echipajul medical aflat la faţa locului i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate, însă, din nefericire, a fost declarat decesul minorului”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, potrivit Digi24.
Ce arată primele cercetări
În urma primelor verificări efectuate de polițiști, mai multe familii au ieșit la o cabană să petreacă a doua zi de Paște. Într-un moment în care au fost lăsați nesupravegheați, unul dintre cei doi frați a zărit o pușcă cu aer comprimat lăsată la vedere de către un pădurar, moment în care a luat-o și a îndreptat-o către fratele său, apăsând pe trăgaci spre zona toracelui.
Potrivit primei expertize medicale, s-a constatat că băiețelul a fost împușcat de la distanță mică, fiindu-i perforat plămânul și cel mai probabil, cordul. La sosirea medicilor, după 14 minute de la efectuarea apelului, micuțul se afla în stop cardio-respirator.
În ciuda tuturor manevrelor de resuscitare și a eforturilor de a-l salva, medicii au fost obligați să declare decesul. În urma tragediei petrecute, polițiștii împreună cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate motivele producerii accidentului.