Tragedie în Pitești! Povestea de viață a unei familii întrece orice scenariu dramatic. O tânără a murit la doar o săptămână după ce și-a pierdut mama.
O tânără de 21 de ani din Rucăr a fost diagnosticată cu COVID-19. Aceasta a murit în urma infectării cu temutul virus la Spitalul Județean din Pitești la doar o săptămână după ce mama sa se stingea pe patul de spital din cauza noului coronavirus. Din păcate, tatăl este și el infectat, iar familia acuză acum medicii că fata ar fi putut fi salvată dacă nu ar fi fost trimisă să se trateze acasă. Doctorii, însă, susțin că tânăra a plecat pe propria răspundere din instituția medicală.
Unchiul fetei de 21 de ani a povestit prin ce a trecut familia sa și cum se simte bărbatul care și-a pierdut atât soția, cât și fiica în decursul a o săptămână. Cel din urmă susține că odată ajunsă la spitalul din Pitești, femeia a stat patru ore într-un cort, nimeni nu s-a interesat de starea sa de sănătate ca ulterior în jurul orelor 12 noaptea să vină să o testeze. Răspunsul specialiștilor în urma testării a fost acesta: „Domnișoară, poți să pleci acasă”.
„Sunt convins că copilul ăsta astăzi ar fi fost în viață. Nu sănătos, dar în viață. Dacă nu își bătea cineva joc, să-l trimită singur la 12 noaptea la 75 de kilometri distanță de casă. Pentru ea nu se mai poate face nimic, dar poate pentru alții să se poată face ceva. E foarte dureros, să știți. Este o tragedie ce s-a întâmplat. A venit la spitalul județean pe data de 20, a fost evaluată. În așteptarea testului, dânsa a refuzat să rămână, avem semnătura dânsei pe foaie și a spus că așteaptă rezultatul acasă. Marți, i s-a comunicat că este pozitivă și a urmat un tratament la domiciliu până joi când a anunțat salvarea și starea generală s-a deteriorat, a fost internată la spitalul de pneuomologie din Câmpulung. De acolo transferată la Pitești în secția de ATI, în stare foarte gravă”
Unchiul fetei de 21 de ani