Tragedia Colectiv, la un pas să se repete. Un alt pompier a cerut mită ca să „închidă ochii” în fața neregulilor găsite într-un complex comercial
Tragedia de la Colectiv, petrecută în toamna anului 2015, nu a fost o lecție suficient de bună pentru a înceta cu corupția. Un alt caz de luare de mită a fost identificat recent, iar ieri a fost decisă pedeapsa subofițerului ISU care a încălcat legea: 5 ani de închisoare, la care se adaugă pedeapsa degradării militare și a confiscarii mai multor bunuri, inclusiv a unei sume uriașe de bani.
Corupția nu are limite
Un subofiter ISU din Dâmbovita a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită. Inculpatul Tiţa Dan a primit o sumă de bani modică pentru a nu amenda o societate comercială care nu îndeplinea condițiile și normele de securitate la incendiu.
Potrivit unui comunicat transmis de Direcția Generală Anticorupție, în cursul zilei de marți, 5.05.2020, magistrații Curții Militare de Apel București l-au condamnat definitiv pe Tița Dan plt. adj. șef la Inspectoratul pentru Urgențe “Basarab I” al județului Dâmbovița.
„Ca urmare a cercetărilor efectuate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie în dosarul penal instrumentat de procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, magistraţii Curţii Militare de Apel Bucureşti au condamnat definitiv pe inculpatul Tiţa Dan, plt. adj. şef în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită„, a transmis, marţi, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), printr-un comunicat de presă.
Potrivit DGA, prin hotărârea pronunţată în dosarul penal nr. 283/753/2019, Curtea Militară de Apel Bucureşti a respins contestarea pedepsei înaintată de inculpat, acesta fiind obligat să suporte inclusiv plata cheltuielilor judiciare către stat.
Ce sume de bani trebuie să înapoieze către stat
Pentru că a sfidat legea și a încălcat valorile morale ale unui stat, riscând să provoace un dezastru prin omiterea expunerii neregulilor identificate în complexul comercial, subofițerul a primit și pedeapsa complementară a degradării militare. În plus, acestuia i s-a instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei de 17.532,05 lei, reprezentând restul sumei supuse confiscării speciale, cheltuielile judiciare avansate de stat şi cuantumul amenzii penale.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală.
„În cauză, prin rechizitoriul din data de 11.10.2019, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului plt. adj. şef Tiţa Dan, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită. În fapt, la data de 26 septembrie 2019, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie l-au prins în flagrant pe subofiţer, care a pretins de la un denunţător suma de 5.000 lei, din care a primit efectiv 1.000 de lei, pentru a nu lua măsurile legale în legătură cu nereguli constatate pe linie de P.S.I. la o societate comercială şi pentru a nu sancţiona contravenţional societatea cu amendă în valoare de 50.000 lei”, a mai transmis DGA.
Cine l-a mai reclamat pe inspector
Potrivit autorităților, subofițerul Tiţa Dan își făcuse un obicei din a lua mită pentru a nu amenda proprietarii spațiilor care nu funcționau regulamentar.
În urma unei perecheziții corporale, asupra ofițerului a fost găsită suma de 6.000 de lei, între care regăsindu-se și banii primiți ilegal. În urma verificărilor efectuate de autorități, un alt denunțător a fost identificat, acesta susținând că subofiţerul a solicitat şi a primit sumele de 5.000, respectiv 1.000 de lei, cu ocazia efectuării a trei controale la societatea comercială ce îi aparţine, potrivit RomaniaTV.