Tradiții și obiceiuri pentru sărbătoarea ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului”

de: Dana Cazacu
21 11. 2021

În fiecare an, pe data de 21 noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc conform Calendarului Creștin Ortodox, Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Aceasta este prima sărbătoare cu cruce roșie, din Postul Crăciunului. Iată ce tradiții și obiceiuri sunt pentru sărbătoarea Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului – tradiții și obiceiuri

Duminică, 21 noiembrie 2021, de Intrarea în biserică a Maicii Domnului este dezlegare la pește. Este prima zi din postul Crăciunului în care este dezlegare la pește, următoarea zi fiind 23 noiembrie.

Această sărbătoare amintește de Maica Domnului, care a fost adusă de către părinții săi, Ioachim și Ana, la Biserică, la vârsta de 3 ani. Șegat de această sărbătoare există o serie de tradiții și obiceiuri respectate de către credincioși.

Tradiții și obiceiuri de Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Tradițiile și obiceiurile de Intrarea în biserică a Maicii Domnului diferă de la o regiune la alta. Iată ce au voie și ce nu au voie să facă credincioșii potrivit acestora:

  • se spune că în această zi, oamenii pot înțelege graiul animalelor, deoarece cerurile se deschid
  • credincioșii se roagă pentru îndeplinirea dorințelor
  • dacă merg cu o lumânare albă, în mână, la o fântână, atunci când cântă cocoșul, fetele care îndeplinesc întocmai ritualul pot afla care le este ursitul. Dacă se uită în fântână, pot vedea chipul acestuia pe luciul apei
  • credincioșii duc la biserică pentru a fi sfințite, produse de post și pește, pe care le împart apoi celor săraci și copiilor
  • în memoria celor care au murit în condiții suspecte, înecați şi fără lumânare, se fac pomeniri și și împart pachete cu pește, fructe și lumânări
  • potrivit tradiției se dau de pomană plăcinte cu dovleac și lumânări albe, de sufletul celor adormiți care au murit fără lumânare.
  • Rugăciune de Intrarea în biserică a Maicii Domnului

De Intrarea în biserică a Maicii Domnului, creștinii ortodocși, merg la Biserică și  rostesc rugăciuni către Maica Domnului. Iată care este cea mai puternică rugăciune către Maica Domnului, potrivit kanald.ro:

„Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăștie ceața nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău.

Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins.

Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!”