Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Ce nu trebuie să faci sub nicio formă astăzi

Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Ce nu trebuie să faci sub nicio formă astăzi.

În fiecare an, la 50 de zile după Sărbătoarea Sfintelor Paști, se sărbătoresc Rusaliile. Creștinii Ortodocși vor sărbători Rusaliile duminică și luni, 7 iunie și 8 iunie. Este o sărbătoare foarte importantă pentru toți creștinii și mai este cunoscută și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh.

Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Ce nu trebuie să faci sub nicio formă astăzi

Cuvântul Rusalii provine din latinescul “rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Tradiții și obiceiuri de Rusalii

Tradițiile și obiceiurile de Rusalii diferă de la o regiune la alta:

  • oamenii își împodobesc gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru că astfel răul și boala vor fi alungate; și se crede că teiul ferește gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor; ramurile de tei sunt aduse de flăcăi, care le sfințesc la biserică, iar credincioșii le pun la icoane;
  • în tradiția populară se spune că ramurile de soc, tei sau mure sfințite de Rusalii, folosesc ca leacuri tot restul anului;
  • în unele zone de Rusalii se joacă jocul Călușarilor pentru că se crede că e singurul leac pentru cei atinși de Rusalii;
Jocul Călușarilor.
Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Ce nu trebuie să faci sub nicio formă astăzi.
  • în unele regiuni se fac descântece pentru dezlegarea Ielelor, și pentru ca, casa să fie păzită de rele, se ung ușile cu usturoi, iar spiritele rele vor fi alungate prin ritualuri gălăgioase și prin pocnituri din ramuri de tei;
  • în unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele;
  • în Ardeal, nevestele sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului:
  •  se mai spune că dacă de Rusalii este timp frumos atunci toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Ce să nu faci sub nici o formă de Rusalii

De Rusalii există o serie de superstiții, pe lângă obiceiurile și tradițiile din străbuni. Ce nu trebuie să faci sub nici o formă, de Rusalii:

  •  nu e bine sa mergi la camp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi;
  • nu se intra în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele;
  • nu se lucrează de Rusalii, deoarece cei care vor lucra vor fi pedepsiți de puterea Ielelor, din cauză că nu cinstesc și nu prețuiesc ziua cum se cuvine;
  • 9 săptămâni de la Rusalii, nu se vor culege ierburi de leac;
  • Vei fi ”luat din Rusalii„, dacă te vei certa în această zi.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI