Toți îl știu pe Victor Ciorbea, dar cum arată soția lui? Lacrima este alături de politician de peste 40 de ani

de: Bișinicu Andreea
14 12. 2021

Victor Ciorbea este unul dintre cei mai cunoscuți și de succes afaceriști din România. Fostul premier al țării noastre se poate mândri cu o familie fericită și o parteneră de viață care i-a fost alături în cele mai dificile momente ale existenței sale. Cum arată Lacrima, soția lui Victor Ciorbea. Cei doi sunt căsătoriți de 44 de ani și au împreună o fiică pe nume Oana. Fata fostului prim-ministru al României este căsătorită cu un afacerist american.

Cum arată Lacrima, soția lui Victor Ciorbea

La începutul anilor 90, Victor Ciorbea era liderul sindicaliștilor, alături de Miron Mitrea. Politicianul a devenit primarul Capitalei în 1996, când l-a învins pe Adrian Năstase, având parte de un mandat controversat. Mai târziu, cariera politică a lui Ciorbea a avansat, afaceristul fiind numit premierul țării.

Chiar dacă a avut parte de multe greutăți de-a lungul vieții, soția lui Lacrima a fost stâlpul său de sprijin, sufletul pereche, femeia care l-a susținut și i-a oferit umărul, la bine și la greu.

Cei doi s-au căsătorit pe 14 aprilie 1977, la o lună după ce marele cutremur zguduia România, atunci când și-au jurat iubire eternă, înțelegere și respect reciproc. Lacrima Ciorbea este de profesie procuror, meserie pe care a practicat-o câțiva zeci de ani.

În anul 1998, Victor și Lacrima Ciorbea au înființat compania „Ciorbea Victor și Ciorbea Lacrima”, iar la mijlocul anilor 2000, fostul prim-ministru al României a fost ales președintele partidului politic PNȚCD.

Victor Ciorbea a fost premierul României în perioada decembrie 1996 – martie 1998. Mai târziu, omul politic a revenit ca Avocat al Poporului între anii 2014 – 2019, perioadă în care s-a confruntat cu anumite probleme financiare.

Fiica lui Victor Ciorbea este milionară în dolari în Florida

Deși salariul său de Avocat al Poporului estima 150.000 lei, la vremea respectivă, potrivit informațiilor făcute publice atunci, Victor Ciorbea datora peste un milion de euro unei bănci din România.

Victor Ciorbea are o fiică pe nume Oana, o tânără de 36 de ani care a ajuns milionară în Statele Unite ale Americii. Fata lui Victor și a Lacrimei Ciorbea este absolventă de Harvard și căsătorită cu Chandler Joel Reddy, directorul unei companii de bunuri și investiții din Florida.

Cei doi porumbei s-au cununat civil și religios în 2013, moment extrem de emoționant pentru părinții miresei.

„O să fim vreo opt, zece invitaţi din România. Normal că am emoţii, sigur că da. Ea este acolo de 15 ani şi jumătate. Se căsătoreşte cu un băiat care a terminat şi el Harvard-ul, tot Ştiinţe Economice. El a terminat exact când a ajuns ea, dar s-au întâlnit în apropiere de Wall Street.”, declara Victor Ciorbea acum opt ani de zile, când avea loc nunta fiicei sale.

Oana Ciorbea lucrează pentru o companie de pe Wall Street și locuiește într-o vilă luxoasă de aproape 8 milioane de dolari în Florida.