Toți cei cu centrală termică de apartament pe gaze trebuie să afle asta. Legea care îi vizează direct
Cei care dețin centrale termice în apartament trebuie să știe asta. O nouă lege în vizează pe aceștia. Care este obligația producătorilor de gaze și ce arată inițiatorii unui ou proiect?
Ce trebuie să știe cei cu cetrale termice de apartament pe gaze?
Schimbarea vine în dreptul producătorilor de gaze care vor fi obligați în viitorul apropiat să vândă pe bursă de 40% din producție în perioada dintre 1 iulie și 31 decembrie 2020, în conformitate cu un preț stabilit de către ANRE, arată proiectul de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Legea în cauză care se modifică este Legea energiei 123/2012, notează Agerpres. Vânzarea cantităților anuale de gaze se va face în baza programului de ofertare obligatorie stabilit de ANRE care va cuprinde repartizarea cantităților standardizate lunare, trimestriale, semestriale, sezoniere și anuale în așa fel încât să fie asigurate condițiile de competiție nediscriminare pentru toți potențialii cumpărători.
În acest context, „pentru perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2020, cantităţile de gaze naturale prevăzute la lit. a) reprezintă o cotă procentuală de 40% din producţia anuală înregistrată în anul anterior ofertării, cu excepţia consumului tehnologic şi a consumului propriu; pentru perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2022 cantităţile anuale de gaze naturale prevăzute la lit. a) reprezintă o cotă procentuală de 40% din producţia anuală înregistrată în anul anterior ofertării, cu excepţia consumului tehnologic şi a consumului propriu”.
Ce arată inițiatorii proiectului?
„De asemenea, pentru producătorii de gaze naturale se elimină obligaţia de a încheia, în anul calendaristic în care livrează gazele naturale, contracte pe pieţele centralizate angro, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50% din cantitatea de gaze naturale contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător, instituindu-se obligaţia ca în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2022 producătorii de gaze naturale a căror producţie anuală realizată în anul anterior depăşeşte 3.000.000 MWh să oferteze anual vânzarea unor cantităţi de gaze naturale, cu livrare în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2022, în mod transparent, public şi nediscriminatoriu, pe pieţele centralizate în conformitate cu reglementările emise de ANRE”
Inițiatorii proiectului