Tot mai multe țări din jurul României vor reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Ce țară se pregătește acum
O țară aflată în vecinătatea României vrea să revină la serviciul militar obligatoriu. Anunțul a fost făcut de către președinte, care și-a dat acordul și a precizat că țara are nevoie de o armată puternică. Inițiativa trebuie să treacă mai întâi de Guvern și de Parlament.
Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a dat acordul sâmbătă pentru revenirea la serviciul militar obligatoriu. În timpul unei ceremonii de la Belgrad, șeful statului a avut un discurs în care a precizat că durata serviciului militar va fi de 75 de zile și că țara are nevoie de o armată puternică.
”Sper să înţelegeţi cu toţii cât de mult avem nevoie de o armată puternică, cât de mult avem nevoie să cumpărăm şi să producem mai multe arme”, a spus Vucic, potrivit Agerpres.
Președintele a mai precizat că Serbia nu se pregătește pentru niciun atac, însă vrea să îi descurajeze pe cei care s-ar putea gândi la un eventual atac asupra ei.
”Nu dorim să atacăm pe nimeni. Şi nu o vom face. Dar vrem să-i descurajăm pe toţi cei care ne ameninţă în fiecare zi şi neîncetat”, a adăugat el.
Pentru ca propunerea să intre în vigoare, trebuie să primească aprobarea Guvernului și votul Parlamentului, unde partidul lui Vucic are majoritate. Șeful Guvernului a precizat vineri că executivul este gata să trimită propunera cât mai repede în Parlament. După îndeplinirea protocolului administrativ, serviciul militar ar urma să redevină obligatoriu în Serbia, după 13 ani.
Serviciul militar în România
În țara noastră, serviciul militar a fost obligatoriu până în anul 2007, pentru bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Perioada de stagiu militar obligatoriu varia în funcție de arma la care erau înrolați, dar în general dura între 6 și 12 luni.
Pe 23 octombrie 2006, Parlamentul României a aprobat legea care suspenda obligativitatea serviciului militar, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007. Decizia a venit în contextul modernizării armatei române, ca parte a procesului de aderare la NATO și Uniunea Europeană.
Serviciul militar a devenit voluntar, iar România a început să treacă la o armată profesionistă, formată exclusiv din soldați angajați pe bază de contract. Acest model este similar cu cel al majorității statelor membre NATO. După suspendarea serviciului militar obligatoriu, persoanele care doresc să urmeze o carieră militară pot opta pentru înrolarea voluntară în cadrul Armatei Române.
Din 2017, România a introdus programul pentru militarii rezerviști voluntari, destinat celor care vor să contribuie la apărarea națională fără să facă parte din armata profesionistă cu normă întreagă. Acest program permite recrutarea persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, care sunt dispuse să participe la antrenamente și la activități militare în caz de necesitate.