Topul celor mai bogați români în 2022. Cine a reuşit să depăşească averea colosală pe care o are Ion Țiriac

de: Ana Chivu
19 11. 2022

Publicația de specialitate Forbes a alcătuit un nou top pentru cei mai bogați români din 2022. Există mai multe schimbări importante față de anul precedent. Desigur că fostul jucător de tenis Ion Țiriac se află și de această dată pe primele poziții. Din păcate, liderul anului precedent nu a avut un 2022 deloc bun, așa că averea sa a scăzut dramatic de la 22,2 miliarde de lei la 8 miliarde. Cine ocupă prima poziție?

Top români bogați 2022: cine ocupă primele poziții?

Forbes a realizat un nou top al celor mai bogați români în anul 2022. Specialiștii au indicat faptul că există mai multe schimbări importante față de anul precedent. Ion Țiriac este prezent tot în primele poziții, dar cu mici diferențe.

Mai exact, fostul jucător de tenis a încheiat anul 2021 pe locul 3 în ierarhia renumită, iar anul acesta este pe locul al 2-lea, cu o avere estimată la 8.5 miliarde de lei.

O modificare uriașă a fost cea a lui Daniel Dineș, care a ajuns de la o avere de 22.2 miliarde de lei la una de 8 miliarde. Cu toate astea, se poate bucura totuși de locul al 3-lea. Primul loc este ocupat de Dragoș și Adrian Pavăl, cu o avere de 13 miliarde de lei.

Clasamentul celor mai bogați români

1. Dragoș și Adrian Pavăl (materiale de construcție și amenajări interioare) – 13 miliarde de lei
2. Ion Țiriac (auto, imobiliare, financiar) – 8,5 miliarde de lei
3. Daniel Dines (IT) – 8 miliarde de lei
4-5. Ion Stoica și Matei Zaharia (IT) – 7,5 miliarde de lei
6. Florin și Măriuca Talpeș (IT) – 4,7 miliarde de lei
7. Ștefan Vuza (produse chimice) – 4,5 miliarde de lei
8. Anastasia Soare (cosmetice) – 3,4 miliarde de lei
9. Anca Vlad (produse farmaceutice) – 2,8 miliarde de lei
10. Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu (imobiliare) – 2,5 miliarde de lei

În timpul acesta, Anastasia Soare este clasată în topul femeilor cu o avere impresionantă de 3.4 miliarde de lei. ,,Regina sprâncenelor” se află pe locul 38 în clasamentul celor mai bogate antreprenoare din Statele Unite ale Americii, iar averea sa chiar este în creștere cu 22% față de anul trecut.

Povestea succesului

Frații Dedeman se bucură de un succes uriaș. Aceștia au plecat din satul natal și au decis încă din adolescență să se mute la Iași. Cei doi au făcut aici primii pași în afaceri și au înființat o firmă după ce au închiriat un spațiu de 16 metri pătrați amenajați chiar de ei.

„Am înfiinţat o firmă şi am închiriat un spaţiu de 16 metri pătraţi, pe care l-am amenajat noi. Am angajat o vânzătoare, am improvizat nişte tejghele din lemn şi din sticlă şi am început să vindem.

Câştigam într-o lună zece salarii pe care le luam la întreprinderea de stat ca informatician. Mergeam în Bucureşti, era un centru comercial numit Massa, şi căram de acolo cu Dacia socrilor mei diverse produse”, au dezvăluit aceștia în urmă cu ceva timp.