Tily Niculae a născut un băiețel, chiar de ziua soțului ei. Primele declarații după naștere

Tily Niculae a născut un băiețel, chiar de ziua soțului ei. Primele declarații după naștere

Bucurie imensă în familia lui Tily Niculae. Actrița a născut un băiețel de nota 10, chiar de ziua soțului ei. Mândră, vedeta le-a arătat fanilor prima imagine cu noul membru al familie, ocazie cu care a transmis și un mesaj emoționant.

Actrița Tily Niculae a născut un băiețel. Primele declarații după naștere

Cel mai nou membru al familiei poartă numele Radu Teodor, are 3620 kg și 52 cm. Băiețelul a venit pe lume chiar de ziua soțului ei, astfel că de azi înainte, data de 26 martie va avea triplă semnificație, dar fiind că tot în această zi cei doi au mers, în urmă cu 10 ani, să declare căsătorie.

Chiar dacă micuțul a venit pe lume pe fundalul stării de urgență cu care ne confruntăm, actrița a încercat să își păstreze calmul și să se bucure de primele momente petrecute cu Radu.

„L-am adus pe lume pe cel mai bun, pufos si dorit copil”

„Aveam un singur focus, acela că eu voi naște, și că sunt detalii pe care trebuie să le rezolv. Înainte de a naște, eu am făcut un video în care motivam mamele să nu intră în panică sau să mintă, căci din cauza acelui caz s-au nenorocit multe(n.r gravida care a născut la o maternitate din București ce a uitat să specifice că a intrat în contact cu o persoană din Spania). Dacă mințim, nenorocim cadrele medicale, și așa sunt o mână de oameni”, a spus Tily, într-o intervenție telefonică la Antena Stars.

 

View this post on Instagram

 

26.03.2020 L-am adus pe lume pe cel mai bun, pufos si dorit copil. De ziua sotului i-am facut cea mai mare bucurie. In urma cu 10 ani mergeam la primarie sa declaram casatorie iar pentru noi, de acum incolo, aceasta zi va avea tripla semnificatie. Cel mai nou membru al familiei, Radu – Teodor al carui nume simbolizeaza ‘Bucurie’ – ‘ Darul lui Dumnezeu’ s-a nascut sanatos si voios. 3620 kg, 52 cm Familia plange intr-una de fericire cand facem video call-uri, dar stim cu totii ca este doar un moment din vietile noaste cand stam despartiti! In realitate suntem mai uniti si recunoscatori fiindca ne avem unii pe ceilalti. Sofia este surioara pe care orice fratior si-ar fi dorit-o. Numai ca ea este 100% surioara lui Radu. Fetita cu ochi albastri care l-a dorit, pupat intr-una atunci cand era in burtica si i-a spus neincetat:Te iubesc! Este acasa si plange de emotii si neputinta ca nu il poate tine in brate. Dar, in curand:) ne vom dragali cu totii! Nasterea a decurs bine, multumita doamnei dr.CLAUDIA SAI si echipei. Au fost rabdatori si extrem de atenti intr-un moment atat de delicat pentru orice mama. Eu ma simt bine…asa cum ma stiti. In asemenea moment orice simptom dispare! Pufosenia noastra este inconjurata de lumina si iubire. Este soarele si luna, dragoste din iubirea mea si a lui Popescu. Sunt coplesita, fericita si recunoscatoare! Avem doi copii❤️??! Multumesc, Doamne! : : : ________________________________________ #tilyniculae #actress #parenting #kids #woman #motherhood #motheroftwo #television #mood #life #mylife #amazing #journey #pregnant #family #weareready #romania #newborn #babyBoy #Radu #joy #woman #smile #relax #happy

A post shared by Tily Niculae (@tilyniculae) on

Cum accesul este restricționat la maternitate pentru vizitatori, Tily și-a înștiințat rudele, prietenii și toți cei care o îndrăgesc de venirea bebelușului pe această lume prin intermediul rețelelor de socializare. Tot acolo, vedeta a postat și primele imagini cu bebelușul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI