Țigările mentolate dispar din România, de miercuri, 20 mai. Cu ce pot fi înlocuite de fumători

de: Emanuela Pană
19 05. 2020

Împătimiții care fumează țigări mentolate vor suferi o lovitură puternică de mâine, când începe interzicerea fabricării, comercializării și publicității cu astfel de produse de tutungerie, prin aplicarea uneia dintre prevederile Directivei Europene a Tutunului din 2014 (2014/40/UE).

Aromele de cireșe sau de orice alte fructe, interzise și ele

Dincolo de dezamăgirea consumatorilor, pierderile vor fi însă și mai costisitoare pentru cei ce se ocupă de producerea și de vinderea acestui tip de țigări, întrucât ele sunt la căutare în țara noastră, unde trăiesc peste 500.000 de persoane care folosesc aceste fabricate.

Însă contraargumentul legislatorilor Comunității Europene asertează că aceste țigări sunt mai atractive pentru fumătorii minori, a căror protecție se încearcă prin interdicție, în speranța că în acest mod se va micșora numărul de fumători care nu au vârsta legală.

Pe teritoriul României, Directiva Europeană în cauză a fost încadrată în legislația națională prin intermediul Legii 201/2016, care a intrat în vigoare la data de 10 decembrie a anului respectiv.

Însă nu doar țigările mentolate vor fi interzise prin legea europeană pe care am citat-o mai sus, ci toate produsele din tutun „cu aromă caracteristică (reprezentată de n.r.) un miros sau un gust diferit de cel al tutunului care este perceptibil în mod clar, care este determinat de un aditiv sau de o combinaţie de aditivi, incluzând neexhaustiv fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri, mentol sau vanilie, şi care este perceptibil înainte sau în timpul consumării produsului din tutun“.

Alternativa providențială pentru dependenții de tutun mentolat

Cei care nu pot renunța cu niciun preț la tutunul cu aromă de mentol vor putea apela la produsele care se întrebuințează la fumat prin încălzirea tutunului, iar nu prin arderea sa, ori la țigările electronice, ce rămân în afara prevederilor Directivei Europene.

Tutunul cu arome va fi interzis

„Trebuie să le oferim celor 500 000 de fumători români care consumă mentol o alternativă viabilă pentru a evita migrația lor către piața neagră“, au comunicat reprezentanți ai British American Tobacco, companie puternic lovită prin această reglementare.