Theo Rose, despre săruturile cu Denis Hanganu în Clanul. Ce se întâmplă înaintea scenelor
Theo Rose a făcut primele declarații publice privind scenele sensibile pe care a trebuit să le joace cu actorul Denis Hanganu în producția Clanul de la Pro TV. Iubita lui Anghel Damian a dezvăluit cum s-a simțit când a trebuit să se sărute sau să joace secvențe de amor cu colegul său în fața camerelor. Foto
Iubitul lui Theo Rose, regizor al serialul în care actrița se sărută cu Denis Hanganu
Theo Rose formează de aproximativ doi ani un cuplu cu Anghel Damian. Tânăra a rămas însărcinată la scurt timp după ce partenerii și-au oficializat relația romantică, aducând pe lume un băiețel căruia i-au pus numele Sasha. E toată fericirea lor, după cum au mărturisit în spațiul public.
În jurul relației amoroase dintre cântăreață și regizor au fost vehiculate multe ipoteze controversate, mai ales după ce Theo Rose și-a făcut debutul în actorie. Tânăra joacă în producția regizată chiar de partenerul ei. Anghel Damian este unul dintre scenariștii serialului Clanul de la Pro TV.
Theo Rose a vorbit despre scenele sensibile jucate în serialul Clanul de la Pro TV
În serialul Clanul, Theo Rose joacă rolul Verei Maximilian. În povestea de la Pro TV, Vera și Tudor Achim, personaj interpretat de actorul Denis Hanganu, se îndrăgostesc, astfel încât actorii au fost nevoiți să joace scene sensibile de apropiere fizică, săruturi și chiar amor.
Fiindcă Theo Rose se află la început de carieră în actorie, iar relația ei cu regizorul Anghel Damian nu este consolidată de timp, mulți s-au întrebat dacă nu cumva rolul jucat afectează viața de familie, de acasă. Într-o intervenție recentă, cântăreața a vorbit despre aceste detalii intime.
Ce a spus despre săruturile și scenele de amor cu actorul Denis Hanganu
Theo Rose nu s-a exprimat niciodată în privința lui Denis Hanganu, până în urmă cu câteva ore. Tânăra a mărturisit că a fost întrebată de mai multe ori cum s-a simțit când a trebuit să filmeze scenele de săruturi sau amor cu colegul ei de scenă, având în vedere că este împreună cu regizorul producției.
„La început am fost și eu stresată pentru scenele alea, dar vă spun cinstit: am avut noroc de un partener de joc extraordinar de bun și responsabil. Denis (Hanganu – n.r.) e un om cald și își tratează cu atâta seriozitate munca încât nici n-am simțit diferența dintre scenele care își propuneau să ne stânjenească și cele de dialog”, a notat Theo Rose pe Instagram.
Ce se întâmplă înainte: „E o condiție esențială ca secvența să iasă bine”
Partenera lui Anghel Damian a explicat că, înainte de fiecare secvență ce presupune săruturi, actorul Denis Hanganu se spală pe dinți, aceasta fiind „o condiție esențială ca secvența să iasă bine”.
„Întreabă întotdeauna dacă mă simt confortabil cu ce se întâmplă și mă protejează și ajută pe set. (…) Mulțumesc, Denis Hanganu!”, a conchis tânăra actriță Theo Rose.
În altă ordine de idei, actorul care l-a jucat pe Tudor Achim în producția Pro TV a reacționat la mesajul partenerei lui Anghel Damian în mediul online, precizând că totul are caracter de reciprocitate. Denis Hanganu consideră că a format o echipă bună pe scenă cu Theo Rose.