Temperaturi severe în toată România. ANM a emis noi alerte, ce restricții de trafic sunt în weekend

de: Andrei Simion
13 07. 2024

Administrația Națională de Meteorologie a emis cod roșu de caniculă pentru aproape toată România, valabil pentru zilele de sâmbătă și duminică. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 și 41 de grade Celsius, care se vor resimți ca 50! Potrivit ANM, valul de căldură va continua și săptămâna viitoare. În acest context, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a impus restricții de trafic.

Temperaturi de foc în România

Specialiștii ANM transmit că sâmbătă şi duminică este cod portocaliu de caniculă în Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali:

”Valul de căldură va persista şi se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade, iar pe litoral de 32…35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”.

Însă, pentru cea mai mare parte a României este cod roşu de caniculă:

”În Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”.

CNAIR anunță restricții de trafic

Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare. Din cauza temperaturilor severe, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a impus restricții de trafic.

”CNAIR informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 13.07 – 14.07.2024 (sâmbătă şi duminică), în intervalul orar 10.00 – 20.00, se vor institui restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (38 – 39 grade Celsius) – (COD ROŞU) pentru Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova”, precizează compania.

Așadar, autovehiculele cu MTMA ≥7,5 t nu vor putea circula în acest weekend pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Timiş, Caraş – Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila.

Ce trebuie să știe românii

Excepții fac:

• transporturile de persoane;

• transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

• vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

• transporturi funerare;

• transporturi poştale;

• transporturi de echipamente de prim ajutor;

• transporturi pentru distribuire de carburanţi;

• transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;

• transporturi pentru tractări vehicule avariate;

• transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

• transporturi apă îmbuteliată;

• transporturi produse provenite din exploatări agricole;

• transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

În plus, pe perioada restricţiilor vor fi exceptate atât utilajele proprii ale CNAIR, cât şi utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.