Temperatura maximă pe care o poate suporta corpul uman. 20 de minute poate rezista la această valoare
Corpul uman este rezistent, lucru care se vede din schimbările climatice pe care le suportă chiar și în ultimii ani. Cu toate astea, trupul nostru are o limită. Care este cea mai înaltă temperatură pe care o pot suporta oamenii? Valul de caniculă își face simțită prezența în toată lumea, iar în multe țări temperaturile mari au provocat și decesul unor persoane. În mare parte este vorba despre oameni în vârstă și lucrători cu mare expunere la soare.
Care este temperatura maximă suportată de corpul uman: descoperirile specialiștilor
Schimbările climatice determină creșterea temperaturilor pe tot globul, iar căldura extremă în unele zone devine o amenințare tot mai mare pentru sănătate. Corpul uman a demonstrat de cele mai multe ori că poate să suporte diverse modificări, dar cu toate astea are o limită.
Temperaturile ridicate ne influențează mult corpul, motiv pentru care specialiștii recomandă o atenție mai mare asupra nevoilor lui în sezonul cald. Trupul nostru poate rezista în fața unor temperaturi foarte ridicate și foarte scăzute, dar cu limită.
Temperaturile mari sunt de peste 40 de grade, iar cele mai mici suportabile sub -35 de grade Celsius, moment în care riscăm să suferim de hipotermie, tremurături, contracții musculare sau probleme respiratorii. În timpul acesta, dacă stăm mult timp la peste 38 de grade Celsius începem să simțim simptomele insolației precum transpirație sau deshidratare.
Sechelele pot fi pe tot parcursul vieții dacă ne referim la 43-46 de grade Celsius. În acel moment, proteinele nu mai funcționează, iar urgența medicală este practic inevitabilă, astfel se ajunge în punctul de deces.
,,Corpul nu se va răcori la temperatura la care trebuie să funcționeze fiziologic”
Deși valurile de 40 grade Celsius sunt copleșitoare, corpul nostru poate rezista la temperaturi mult mai ridicate, dar pentru o perioadă cu mult mai scurtă.
Mai exact, oamenii de știință au descoperit că maximum suportat este de 127 grade Celsius, dar nu mai mult de 20 de minute. Oamenii nu pot supraviețui la căldură și umiditate ridicată pentru că nu își mai pot regla temperatura internă.
- „Există locuri care încep deja să înregistreze condiții grele”
„Dacă temperatura becului umed crește peste temperatura corpului uman, puteți transpira în continuare, însă corpul nu se va răcori la temperatura la care trebuie să funcționeze fiziologic”, a spus Raymond pentru Live Science.
„Există locuri care încep deja să înregistreze condiții grele timp de o oră sau două”, afirmă Raymond, cercetătorul de la NASA, avertizând că schimbările climatice vor duce la creșterea în frecvență a acestor evenimente.