Temperatura la care să setezi maşina de spălat rufe pentru a reduce consumul la jumătate. Puţine gospodine ştiu secretul

de: Sabina Anastasia
24 10. 2023

Mașina de spălat este unul dintre aparatele electrocasnice ce consumă cea mai mare cantitate de energie în locuință. Dacă știi la ce temperatură să pui rufele la curățat, poți să reduci costul din facturile la utilități și cu 50 la sută. Află în rândurile de mai jos cum trebuie să procedezi.

Ce mașină de spălat să folosești

Cu cât un aparat electrocasnic este mai eficient din punct de vedere energetic, cu atât funcționarea sa va costa mai puțin, implicit și facturile la utilități fiind mai mici. Mașinile de spălat cu eficiență ridicată prezintă, potrivit specialiștilor, tehnologie intuitivă ce ajută la o curățare eficientă, dar și ecologică.

Mașinile de spălat cu eficiență ridicată reprezintă un plus în fiecare locuință, gospodinele putând să economisească în acest fel și apă, și energie. Sunt o opțiune ecologică, mai prietenoasă cu mediul înconjurător, dar și cu portofelul tău, în mod deosebit pe termen lung.

Cum reduci consumul de energie

În perioada curentă, românii încearcă să facă economie cât mai mult posibil la utilități. Baia este încăperea din locuință în care se consumă foarte multă energie. Un duș rapid (totuși corespunzător) presupune un consum mai mic de energie decât în cazul în care faci baie în cadă.

Robinetele reprezintă, de asemenea, o sursă importantă de consum de energie. Nu uita să le închizi în timp ce te speli pe dinți sau pe față. Mulți lasă apa să curgă în timpul rutinei de dimineață sau seară, însă acest obicei are consecințe și asupra costurilor din facturi.

Cum să alegi hainele pentru spălare

Dintre toate aparatele electrocasnice ce pot exista în baie – sau într-o locuință, în general -, mașina de spălat este cea care consumă cea mai multă energie. Este important să fii atentă la obiceiurile pe care le adopți și la tehnicile de spălare pe care le pui în aplicare în cazul rufelor murdare.

Dacă vrei să economisești energie, nu pune hainele la spălat până când cuva mașinii nu este plină. Totuși, nu o umple ochi, fiindcă articolele vestimentare nu vor mai putea fi spălate eficient, potrivit specialiștilor. Vor rămâne cu urme și pete pe ele.

La ce temperatură să setezi mașina

Ai grijă, de asemenea, la temperatura și ciclul de spălare pentru care optezi când cureți rufele murdare. Spălarea rufelor la 30 de grade poate să conducă, în timp, la economisirea a aproximativ 50 la sută din cantitatea de energie consumată în fiecare an, spun specialiștii de la Energy Saving Trust.

Fii atentă și la recomandările evidențiate pe etichetele articolelor vestimentare sau ale materialelor pe care le pui la spălat în mașină, pentru a nu deteriora fibrele din care sunt concepute.