Țeapa de la Muzeul Bibliei: artefactele de-o importanță majoră erau false

de: Diana Radu
23 10. 2018

Un muzeu american le-a prezentat vizitatorilor manuscrise false. Existau suspiciuni cu privire la autenticitatea lor, care au fost confirmate de un centru de cercetări german.

Reprezentanții de Muzeul Bibliei din Washington au anunţat pe 22 octombrie că retrag cinci fragmente de pergament din colecţia Manuscriselor de la Marea Moartă, din cauza neautenticității lor, potrivit AFP.

Finanțatorul manuscriselor false este miliardarul Steve Green, cel care deţine și lanţul de magazine Hobby Lobby. Nu este prima oară când acesta pierde banii investiți în artefacte. Anul trecut a renunțat la 5.500 de artefacte ilegale obţinute din Irak, în urma unei investigații federale, potrivit The Guardian, relatează ProTV.

Cele cinci fragmente de manuscris au fost expuse pe pereții muzeului de la Washington încă de la deschiderea sa de anul trecut. Însă erau însoțite de o notă care preciza că cercetările referitoare la autenticitatea acestora este în curs, potrivit Agerpres.

În locul acestora se află acum alte trei fragmente, care se află în curs de verificare a autenticității.

Manuscrisele de la Marea Moartă conțin texte religioase în ebraică, aramaică şi greacă, precum şi cea mai veche versiune cunoscută a Vechiului Testament. Și au vechime de peste 2.000 de ani.

Între anii 1947 și 1956 au fost descoperite 900 de pergamente şi papirusuri în grota Qumran din Cisiordania. Acestea sunt considerate una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din toate timpurile.

Muzeul, evaluat la peste 500 de milioane de dolari, prezintă colecții de manuscrise despre istoria Bibliei.