Taxi, piesă controversată: „Bă nenorociților!” Cu participarea lui Victor Rebengiuc – VIDEO
Trupa Taxi a lansat cântecul „Ca ei”, o piesă cu mesaj politic la adresa politicienilor care se află ori s-au aflat la putere.
Membrii trupei Taxi au anunțat pe internet lansarea piesei. În mesajul lor arată că această nouă producție nu ar viza un anume partid ci ar fi „dedicată cu profundă repulsie și nedisimulată ură, tuturor celor responsabili. Tuturor”.
„Ca ei” este un cântec despre sărăcia în care continuă să trăiască anumite categorii sociale, tratate ca inferioare de cei care dețin puterea politică.
„Bă nenorociților! Nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei! Bă nenorociților! Vă doresc să trăiți, vă doresc să trăiți ca ei!”. Refrenul piesei „Ca ei”, Taxi
În videoclipul piesei „Ca ei” apare actorul Victor Rebengiuc, cunoscut pentru mesajele extrem de critice la adresa actualei puteri și pentru participarea la protestele de la Teatrul Național București față de modificările aduse Legilor Justiției de actuala guvernare.
Clipul a fost publicat pe Youtube iar trupa Taxi precizează pe respectiva platformă: „Prezența dumneavoastră ne onorează, domnule Rebengiuc”, notează Ziarul de Iași.