Tatăl cu 150 de copii. Povestea impresionantă a bărbatului care este cunoscut de o lume întreagă

de: Dumitrache Diana
26 10. 2020

Povestea unui bărbat din Statele Unite ale Americii face înconjurul lumii. Ce-i drept, nici nu ar avea cum să fie altfel. Joe Donor a devenit, în doar 12 ani, tatăl a 150 de copii. Da, aţi citit bine!

Cum a ajuns Joe Donor să fie tatăl a 150 de copii

Din anul 2008, Joe Donor, un bărbat originar din Statele Unite ale Americii, lasă însărcinate, în fiecare an, mai bine de 10 femei. Probabil vă întrebaţi cum este posibil aşa ceva. Ei, bine, se pare că acesta este donator de spermă.

“Când am început, mi-am zis să mă opresc la 2500, dar îmi dau seama că ținta mea este greu de atins, în ritmul în care merg acum. Ar însemna să trăiesc până la 250 de ani! Oricum ar fi, vreau să donez până la sfârșitul vieții, chiar și când voi avea 90 de ani”, a spus Joe, conform celor de la Metro.co.uk.

În vârstă de 49 de ani, americanul care s-a stabilit în Marea Britanie îşi oferă serviciile femeilor care doresc să aibă copii. Ceea ce este cu adevărat incredibil este faptul că Joe Donor nu a cerut niciodată bani în schimbul fericirii pe care o oferă. Se pare că nici măcar pandemia de COVID-19 nu l-a putut opri pentru că, în ultimele luni, a lăsat însărcinate cinci femei.

“Nu am niciun câștig financiar de la femeile care apelează la mine, îmi place doar să ajut oamenii. Eu am o afacere online, așa că pot să mă deplasez oriunde este nevoie de mine. Pandemia de COVID-19 m-a prins în Argentina, unde am lăsat cinci femei însărcinate. Am reușit să mă întorc în Marea Britanie recent, după ce s-au reluat zborurile”.

Joe Donor, bărbatul care are 150 de copii, alături de doi dintre micuţi

A ajutat peste 200 de femei să devină mame

Atunci când şi-a început “afacerea”, Joe a dorit să ajute femeile să îşi îndeplinească visul de a deveni mame. Deşi gestul său este unul de lăudat, acesta nu a dorit să le spună părinţilor ce face în timpul liber.

“Părinții mei habar n-au cu ce mă ocup, dar le-am dat de înțeles că am câțiva copii. Gândul că am atât de mulți copii, în întreaga lume, mă face fericit.

Unii îmi spun „tati”, alții nu. Îi știu pe 50 dintre ei. Pe unii i-am văzut chiar în momentul în care au venit pe lume. Au AND-ul meu, dar nu îi cunosc pe toți. Totul depinde de ce își doresc mamele. Dacă vor să îmi trimită poze cu ei, minunat, dacă îmi dau block imediat după ce mi-am făcut datoria, e bine și așa”, a mai spus acesta.