TAROM are un nou director. Cine este George Costin Barbu, cel care a fost numit în locul Mădălinei Mezei

de: Madalina Moraru
21 10. 2019

TAROM are un nou director, iar acest rol în cadrul companiei i-a fost oferit lui George Costin Barbu, luni. Astfel, acesta a înlocuit-o pe Mădălina Mezei, în această funcție de conducere. Consiliul de Administrația al TAROM l-a desemnat pe George Costin Barbu în funcția de director general provizoriu, pentru un mandat pe patru luni.

TAROM are un nou director. Cine este George Costin Barbu?

George Costin Barbu fost numit în locul Mădălinei Mezei, la conducerea Tarom

Noul director de la TAROM este și șeful Școlii Superioare de Aviație Civilă.

”Consiliul de Administraţie întrunit în şedinţă în data de 21.10.2019 a luat act de renunţarea dlui Valentin Gvinda la mandatul de director general provizoriu şi a desemnat în funcţia de director general provizoriu pe dl George Costin Barbu, pentru un mandat de 4 luni, în condiţiile OUG 109/2011. Dl George Costin Barbu a ocupat funcţia de director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă începând cu anul 2015 până în prezent, fiind absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, specializarea Inginerie şi Management Aeronautic”, este precizat în comunicatul oficial, remis de către TAROM.

Ce declara Mădălina Mezei, după demiterea din TAROM

Totodată, în urmă cu o săptămână, în acest rol de director general al TAROM a fost desemnat Valentin Gvinda, după demiterea Mădălinei Mezei. Acesta a anunțat luni Consiliul de Administrație că nu va semna contractul de mandat și nu va prealua funcția, potrivit g4media.ro. Și-a motivat refuzul spunând că „a analizat situația generală a companiei”.

„Am dat toate detaliile (…) Aș vrea să discut despre valorile mele personale. Eu cred în familie, în carieră și în TAROM. TAROM-ul este a doua mea familie. Domnul Cuc a trecut o linie și a considerat că își poate bate joc de cariera și profesia unui om. Planul meu profesional este de a livra o startegie TAROM pe termen lung. Eu l-am crezut pe domnul Cuc, considerând că împreună putem construi ”, declara Mădălina Mezei, după demiterea din TAROM.