Țările care plătesc carantinarea și tratamentul turiștilor români. Suportă toate cheltuielile
Sezonul estival s-a deschis peste tot în Europa, multe dintre zborurile de legătură au fost reluate, însă trebuie știut faptul că doar două țări de pe continent suportă cheltuielile medicale și carantinarea în cazul în care vă infectați cu coronavirus, în perioada concediului.
Doar Grecia și Cipru sunt țările din Europa care suportă cheltuielile medicale și carantinarea
Așadar, trebuie să respectați toate condițiile de protecție, igienă și distanțare socială, pentru a nu avea surprize neplăcute și foarte costisitoare.
Grecia și Cipru sunt unele dintre destinațiile considerate sigure din Europa, în contextul pandemiei de coronavirus. De asemenea, doar în aceste două țări, statul suportă cheltuielile medicale și carantinarea.
Asigurarea de călătorie care include şi acoperirea costurilor medicale este soluția
Trebuie știut că o zi de internare medicală în majoritatea statelor lumii costă între 500 şi 1500 de dolari, iar transportul aerian special, cu aero-ambulanţă, poate varia între 20.000 şi 250.000 de dolari.
Asigurarea de călătorie care include şi acoperirea costurilor medicale în caz de îmbolnăvire, accident sau deces este cea mai bună protecţie pentru astfel de situaţii. O astfel de asigurare oferă călătorului posibilitatea accesării imediate a asistenţei medicale necesare şi oferă familiei sale confortul şi siguranţa că, orice se întâmplă, el beneficiază de asistenţă şi îngrijire iar costurile sunt suportate de compania de asigurări.
Potrivit noilor informații emise de INSP, bilanțul total al infectărilor cu noul coronavirus continuă să fie în creștere, în România. De la ultima informare au fost raportate alte 411 noi cazuri de infectare cu COVID-19, iar bilanțul total a ajuns pe data de 26 iunie la 25. 697.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.181 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, 1.579 persoane infectate cu COVID-19 au murit.
În intervalul 25.06.2020 (10:00) – 26.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (7 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Gorj, Ilfov și Vrancea.
Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.