Tarife noi de parcare în București. Schimbările au loc de la 1 martie
Primăria Capitalei introduce tarife noi de parcare în București. Schimbările au loc de la 1 martie, iar riveranii sunt cei mai avantajați. În tot orașul va exista un tarif unic de parcare, iar riveranii vor beneficia de niște abonamente speciale. Ce amenzi se dau celor care încalcă legea.
Intră în vigoare noile tarife unice de parcare în București. Totul se schimbă de la 1 martie
Primăria București introduce noile tarife pentru parcare. Astfel, în tot Bucureștiul, taxa pentru o oră în parcările publice va fi 5 lei, iar riveranii vor avea abonamente speciale.
Până acum, Bucureștiul era împărţit în trei zone, având trei taxe diferite, însă, de miercuri, 1 martie, va fi un preț unic.
Cât costă abonamentul pentru o zi
Astfel, Primăria a pregătit și abonament, care va costa 25 de lei pentru o zi și 500 de lei pentru o lună, timp în care vei putea parca oriunde în zonele marcate cu albastru.
De asemenea, riveranii vor fi cei mai avantajați, astfel că pentru un abonament, șoferii care au locuri publice de parcare lângă locuințele lor vor plăti doar 50 de lei pe lună sau 500 de lei pe întregul an.
Zonele în care se plătește parcare de luni până duminică
Tariful orar de parcare este aplicabil de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-20:00, în afara programului precizat parcarea fiind gratuită, inclusiv în zilele de sărbatori legale cu excepția parcajelor din zonele Aviatorilor, Kiseleff, Batiștei, Biserica Enei, Brezoianu, Bucur Obor, Calea Floreasca, Calea Victoriei, Charles de Gaulle, Cina, Conservator, Constantin Esarcu, Crețulescu, Doamnei, Domnița Anastasia, Dorobanți, Edgarquinet, Eforiei, Episcopiei, Eva, Expoziției, George Enescu, Herăstrău, Horoscop, Ion Câmpineanu, Lido, Magazin Victoria, Mqarriott, Nerva Traian, Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, Obor Chiristigiilor, Pescăruș, Piața Constituției, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Revoluției, Piața Victoriei, Radu Beller, Sala Palatului, Schitu Măgureanu, Șoseaua Nordului, Unirea, Unirii, Valter Mărăcineanu, Ziduri Moși. În toate aceste zone menționate tariful se aplică de luni până duminică, inclusiv în zilele de sărbătoare legală.
Cât plătesc autocarele parcare
De asemenea, plata tarifului orar permite utilizarea unui Ioc de parcare fără rezervarea sau nominalizarea acestuia. Tariful unic pentru autocare și pentru autovehicule ce deservesc industria cinematografică va fi de 20 lei/oră de luni până duminică.
De asemenea, va exista un tarif de exploatare pentru locurile de parcare a căror utilizare este necesară pentru încărcarea autovehiculelor electrice. Tariful pentru această categorie va fi de 300 lei/lună/Ioc de parcare plus 0,15 lei/kw vândut.
Cât sunt amenzile
Nu în ultimul rând, Primăria Bucureștiului a prevăzut și sancțiuni la regimul parcărilor publice.
Astfel, în momentul în care lași mașina într-o parcare publică, trebuie să achiți tariful în termen de 15 minute.
Dacă nu te-ai încadrat în acest termen, primești o amendă de 200 de lei, iar autoturismul rămâne blocat pe locul de parcare.