Țara cu cea mai mare speranță de viață. Cum stă România în topul statelor unde se trăiește cel mai mult
Unor oameni le este scris să trăiască o ”eternitate”. Este drept că nu toți sunt mulțumiți de acest dar, însă, cum nu suntem lăsați pe pământ să ispitim mai mult decât putem duce, oamenii care apucă veșnicia pot ajunge măcar la un gând consolator pentru faptul că au fost ”uitați” prin lume. Iată țara cu cea mai mare speranță de viață și cum stă România în topul statelor unde se trăiește cel mai mult.
Țara cu cea mai mare speranță de viață. Cum stă România la acest capitol?
Sunt multe mituri despre cei care trăiesc mai mult. Ba că sunt cei care spun deseori ”mulțumesc” și respectă în jur, ba că nu sunt bogați (un studiu arătând că oamenii înstăriți nu trăiesc mai mult decât cei săraci). Pe lângă aceste supoziții, să vedem care sunt lucrurile certe, adică locurile unde se trăiește cel mai mult, potrivit eurostat.eu.
Întâi de toate, speranța de viață reprezintă numărul mediu de ani pe care o persoană se poate aștepta la naștere să îl ”ducă”, în cazul în care este supus condițiilor actuale de mortalitate pe parcursul întregii vieți. De menționat este că topul complet al țărilor în care se trăiește cel mai mult cuprinde 28 de țări membre ale Uniunii Europene și state care fac parte din piața unică europeană, anume: Islanda, Liechtenstern, Norvegia și Elveția.
Spania, Elveția și Liechtenstein ocupă podiumul în clasamentul țărilor europene cu cea mai lungă speranță de viață a oamenilor de când ajung pe pământ, adică peste 83 de ani. Mai jos poți citi topul complet.
- Locul 1 – Liechtenstein și Elveția se ”bat” pe prima poziție a clasamentului. Fiecare are o speranță de vață de 83,7 ani, față de 77 ori 79,7 ani, speranța de viață înregistrată în anul 2000.
- Locul 3 – Spania. Sângele fierbinte al latinilor îi păstrează sus în clasament și mai mult în viață, conform datelor Eurostat. Spaniolii au o speranță de viață la naștere de 83,4 ani, în creștere de la 79,3 ani în anul 2000. De subliniat este că bărbații au o speranță de viață de 80,6 ani și femeile de 86,1 ani.
- Locul 4 – A patra poziție în clasament este ocupaă de italieni. Locuitorii țării au o speranță de viață de 83,1 ani. 80,8 în cazul bărbaților și 85,2 ani în cazul femeilor.
- Locul 5 – Franța și Novegia. Țările au o speranță de viață de 82,7 ani, în ascensiune de la 78,8 ani și 79,2 ani, speranță de viață înregistrată în anul 2000.
- Locul 7 – Islanda. Clima din Islanda clasează țara pe locul 7 în clasament, cu o speranță de viață de 82,6 ani, în creștere de la 79,7 în anul 2000.
- Locul 8 – Cea de-a opta poziție în clasament o ocupă Suedia, care are o speranță de viață de 82,7 ani, cu o diferență de peste trei ani între femei (84,1 ani) și bărbați (80,8 ani).
- Locul 9 – Malta se află în a doua parte a clasamentului, respectiv 82,4 ani. Indicatorul arată 80,2 ani pentru bărbați și 84,6 ani în cazul femeilor.
- Locul 10 – Topul se termină cu Irlanda și Cipru. Abele au o speranță de viață de 82,2 ani.
Cât despre România…țara noastră se află pe unul dintre ultimele locuri în clasament. Speranța de viață este de 75,3 ani, la nivelul anului 2017, în creștere comparativ cu 1990 – 69,9 ani – și anul 2000 – 71,2 ani. Româncele au o speranță de viață mai mare decât bărbații, de 79,1 ani, bărbații ajungând până la 71,7 ani.