Locuitorii unei țări urmează să resimtă o căldură teribilă de nu mai puțin de 46 de grade Celsius. Specialiștii vin cu avertizări de ultimă oră pentru turiștii români. La ce trebuie să aibă grijă și ce sfaturi primesc cei care se află acolo? Autoritățile au luat măsuri serioase în această privință.
Temperaturile sunt foarte mari în Grecia, iar specialiștii avertizează pe toată lumea să acorde atenție metodelor de precauție împotriva razelor puternice de soare. Grecia a fost cuprinsă de turiști în sezonul acesta estival mai mult ca niciodată. Mulți dintre români au ales această destinație pentru vacanță în special în vara lui 2021, deși și până acum era în vizorul lor.
Din păcate pentru cei care acum se bucură de concediu, ultimele zile de iulie și primele din luna august sunt un real calvar pentru cei veniți să se relaxeze. Domul de căldură anunțat de specialiști își face simțită prezența la cel mai înalt nivel.
Concret, temperaturile și așa extrem de ridicate vor continua să crească până la valorile termice de chiar 46 de grade Celsius. Valul de căldură este extrem de periculos, așa că specialiștii recomandă statul la soare pe cât de puțin posibil, plimbările pe seară și nu în orele de vârf, hidratare corespunzătoare și protecție solară mare din plin.
În cursul zilei de marți este cel mai posibil ca mercurul din termometre să indice valoarea de 44 de grade Celsius în Rodos. Nopțile rămân și ele foarte fierbinți în special în zonele urbane unde se vor înregistra peste 30 de grade Celsius.
Fenomenul i-a determinat pe meteorologi să afirme că țara lor se confruntă cu un „un val de căldură istoric”. De asemenea, Apărare Civilă a fost plasată în stare de alertă după o întrunire de urgență a conducerii sale în ultima zi din săptămâna încă în curs.
Au fost puse la dispoziție corturi și containere cu aer condiționat pentru persoanele aflate în taberele de migranți amenajate pe insulele din estul Mării Egee, arată Agerpres.
Mai mult decât atât, autoritățile elene au deschis săli cu aer condiționat pentru rezidenții care nu au astfel de aparate în locuințe, iar activitățile în aer liber sunt reduse pe cât de mult posibil.
Medicii i-au sfătuit pe cetățeni să nu stea în soare și să evite consumul de alcool, să facă dușuri dese și să poarte îmbrăcăminte adecvată sezonului estiva. Sunt recomandate hainele din bumbac de culoare deschisă.