Țara care a interzis complet blugii rupţi sau skinny. De ce s-a luat această decizie drastică

de: Năstase Mirabela
24 05. 2021

Kim Jong Un, liderul nord-coreean, a interzis purtarea blugilor rupți sau ”skinny”, precum și a tunsorilor de tip ”mullet”, care sunt specifice anilor ’80, acelea în care părul este tuns scurt în față, iar la spate este lăsat să crească.

Țara care a interzis complet blugii rupţi sau skinny

Această măsură are ca scop principal menținerea tineretului nord-coreean departe de tendințele ”decadente” ale modei din Vest, a informat agenția sud-coreeană de presă, Yonhap.

De asemenea, un apel în acest sens a fost realizat într-un articol apărut în Rodong Sinmun, o publicație a Partidului Muncitoresc Coreean, în care s-a indicat că „tentativele de a implementa socialismul în alte ţări au eşuat din cauza invaziei stilului de viaţă capitalist”.

„Istoria ne-a învăţat o lecţie crucială: aceea că o ţară poate deveni vulnerabilă şi, în cele din urmă, poate să intre în colaps, în ciuda puterii sale economice sau militare, dacă se lasă influenţată de alte culturi”, se arată în articolul din publicaţia nord-coreeană.

Din aceleași motive au fost interzise și tunosrile „mullet”. De menționat este că în Coreea de Nord, femeile au la dispoziţie numai 18 tipuri de tunsori standard, iar bărbaţii îşi aranjează coafura după modelul liderului suprem Kim Jong Un.

„Trebuie să fim vigilenţi şi să veghem la apariţia celui mai mic semn al stilului de viaţă capitalist şi să luptăm împotriva lui până când acesta dispare”, se mai indică în articolul din publicaţia nord-coreeană.

De asemenea, în decembrie anul trecut, Coreea de Nord a înăsprit pedepsele pentru cei care au ori postează videoclipuri realizate în Coreea de Sud.

Liderul a interzis, de asemenea, părul „non-socialist”, de asemenea și părul vopsit.

Fără vopsea și blugi rupți

Localnicii ce și-au vopsit părul verde inspirat de Billie Eilish, ar fi fost forțați să meargă la coafor ca să scăpe de vopsea. De altfel, bărbații și femeile trebuie să aibă una dintre cele 15 tunsori alternative, însă foarte asemănătoare.

Recent, liga provincială a tineretului a dat un ordin în ce privește coafurile și îmbrăcămintea „adecvate”, conform Daily NK.

În document se spune că vopsitul sau coafurile neautorizate sunt „comportament antisocialist” și sunt parte din „vântul capitalismului”.

Sunt scoase deci în afara legii îmbrăcămintea de stil occidental, cum este cazul blugilor rupți sau skinny, tricourile cu slogan ori piercingurile pentru nas și buze.

Menționăm că Coreea de Nord este una dintre cele nouă țări din lume care posedă arme nucleare. Analiștii sunt de părere că statul are mai mult de 60 de rachete nucleare, însă îi lipsește un sistem sofisticat de livrare.