Tanti Sofia, femeia de 83 de ani care încă lucrează ca femeie de serviciu la grădiniță. Ce salariu primește

de: Iorgu Ianusi
28 03. 2019

Sofia Chițoran are 83 de ani și încă lucrează ca femeie de serviciu la grădinița din satul Leurda, județul Gorj. Acolo își câștigă pâinea de 40 de ani.

În ciuda vârstei înaintate, ajunge la grădinița ce aparține de orașul Motru în fiecare zi lucrătoare la ora 5.00 și se apucă de treabă: face curățenie, face căldură în săli și întreține curtea exterioară.

Se declară bucuroasă că e sănătoasă la 83 de ani și poate munci.

„Mă scol, fac curat la copii, că mi-au fost dragi copiii, că sunt mici, frumoşi, curaţi. Îmi spun şi câte o poezie, îi mai întreb şi câte degete are la o mână, dacă scad, dacă pun, mai fac cu ei”. Tanti Sofia

Femeia care se sprijină într-un ciomag este trecută în acte cu două ore de muncă, dar nu ține cont de acest lucru. Stă la muncă mereu cât este nevoie și, de cele mai multe ori, peste program.

Primește un salariu de 440 de lei. Venitul ei e completat de pensia de 600 de lei după munca în agricultură la fostele CAP-uri, potrvit Radio Târgu Jiu.

Cu acești bani se întreține și are grijă și de unul dintre cei trei fii ai săi, care suferă de epilepsie.

Tanti Sofia, fără concurență pe postul de femeie de serviciu

Bătrânica e cunoscută ca tanti Sofia, pentru că așa cum îi spun toți oamenii din satul Leurda. Despre locul său de muncă de la grădiniță spune că îi este foarte drag, mai ales că tinerii nu sunt interesați să vină să lucreze acolo.

Cel care a „descoperit-o” pe tanti Sofia este Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru, care s-a prezentat la grădiniță pentru discuții despre unele lucrări de renovare. Viceprimarul a fost uimit  când a găsit-o pe femeia de serviciu octogenară, care l-a întâmpinat la prima oră.

„Mamă, fac acest lucru pentru că îmi sunt dragi copiii și o voi face până când oi mai putea.” Tanti Sofia