Tablou vândut cu 3 milioane de euro. Cine e românul care a dat lovitura
Casa de licitații Christie’s din Londra a reușit să vândă un tablou cu suma de 3 milioane de euro. Opera aparține unui pictor român.
Adrian Ghenie este cel mai bine cotat pictor român. Acum, el a vândut un tablou, prin casa de licitații Christie’s, cu 3 milioane de euro. Lucrarea semnată de român e intitulată The Collector 4.
Licitația s-a finalizat pe 5 martie. Suma exactă este de 2,65 milioane de lire sterline, dar în euro asta înseamnă 3 milioane.
Tabloul face parte dintr-o serie cunoscută a artistului. Prin aceasta, Ghenie explorează relația dintre artă și istorie. De această dată demersul lui a inclus o referire la liderul nazist Hermann Göring, un avid colecționar de artă.
În alte lucrări semnate de Ghenie, Göring e reprezentat ca bucurându-se de operele de artă achiziționate. În tabloul de acum,
liderul nazist este prezentat pe patul de moarte, după ce s-a sinucis, iar ce reiese din lucrare este portretul unui om bântuit de artă. Liderul nazist e prezentat ca un om care și-a sacrificat umanitatea pentru propria obsesie. Descrierea îi aparține pictorului Ghenie, după cum a notat Profit.ro.
Lucrarea The Collector 4 măsoară doi metri pe 2,4 metri și a fost realizată în 2009. Inițial, casa de licitații a estimat lucrarea la o valoare de 2,2 până la 2,8 milioane de lire sterline.
Aceasta nu e singura veste mare despre Ghenie. O lucrare care a fost achiziționată tot la Londra, în urmă cu cinci ani, pentru un milion de lire sterline, a fost revândută acum la un preț de patru ori mai mare.
Probabil te întrebi, pe baza acestor licitații, cu câți bani rămâne pictorul. Ei bine, conform legislației europene în vigoare care-i respectată și în Marea Britanie, indiferent de suma cu care un tablou se vinde, artistul nu primește decât maximum 12.500 euro plătiți ca drepturi de autor. Se numește „drept de suită” și reprezintă 0,25% din prețul de vânzare (dacă depășește 500.000 de euro).