Surse Adevărul: Decizia care ar putea schimba tot! Klaus Iohannis, reacție după acordul MAI-BOR
Preşedintele Klaus Iohannis nu este mulţumit de acordul făcut de ministerul de Interne şi Biserica Ortodoxă Română în ceea ce priveşte distribuirea luminii Sinte de Paşte de către voluntari. Astfel, preşedintele i-a chemat la discuţii pe Ludovic Orban şi Marcel Vela.
Surse Adevărul: Decizia care ar putea schimba tot! Klaus Iohannis, reacție după acordul MAI-BOR
Ministerul de Interne şi BOR au făcut un pact prin care mii de voluntari vor putea merge la biserici în noaptea de Înviere pentru a lua Lumină şi a o distribui apoi populaţiei, scrie adevarul.ro. Klaus Iohannis nu ar fi de acord cu acest demers, preşedintele declarând că nu este cazul să ne relaxăm în contextul epidemiei de coronavirus. Astfel, premierul Ludovic Orban şi ministrul de Interne Marcel Vela au fost chemaţi de către preşedinte la consultări.
Pactul dintre MAI şi BOR ar ascunde, de fapt, un interes electoral. Electoratul conservator al PNL a cerut deschiderea bisericilor pentru slujba de Înviere.
Klaus Iohannis i-a convocat pe premier şi pe ministrul de Interne la Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis nu ar fi fost consultat înainte de încheierea pactului dintre MAI şi BOR. Se cunoasşte faptul că preşedintele ţării a cerut insistent repectarea măsurilor de izolare socială, în timp ce pactul MAI-BOR relaxează restricţiile.
Acordul cu BOR, potrivit juriştilor PNL, contrazice ordonanţele militare. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat, la ora 12:30, pe Ludovic Orban şi pe Marcel Vela la Palatul Cotroceni, pentru a discuta pe marginea acordului MAI-BOR. De asemenea, vor fi luate în discuţie şi măsurile pe care Guvernul le va lua în contiuare pe timpul stării de urgenţă.
Preşedintele va ţine o conferinţă de presă vizavi de pactul MAI-BOR
La sfârşitul întâlnirii, preşedintele statului va ţine o conferinţă de presă. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii s-a opus acordului dintre MAI şi BOR. ”O curbă accelerată cu un număr mare de cazuri poate încărca un sistem sanitar”, a explicat Nelu Tătaru.
UDMR califică drept periculoase şi discriminatorii măsurile anunţate de MAI pentru Paşte în baza protocolului semnat cu BOR. ”Îi rugăm pe prietenii ortodocşi să rămână şi să sărbătorească acasă!”, este mesajul UDMR.
Ludovic Orban nu crede că pactul MAI-BOR va genera riscuri
Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi seară, că pactul MAI-BOR nu vor genera riscuri de răspândire a epidemiei de coronavirus. „Aşa cum a fost gandit acest parteneriat, daca este respectat, el nu va genera riscuri de raspandire a virusului. Acolo este vorba de doua momente, si anume momentul in care preotii dau catre credinciosi Pastele, in spatii deschise, si lumina, care va fi distribuita din biserica de reprezentanti ai consililui parohial, spijiniti de angajati ai MAI. Toti vor fi echipati cu masti cu manasi. Trebuie sa existe o colaborare intre echipele MAI si preotii parohi„, a declarat premierul Ludovic Orban.