Surpriză uriașă pentru Simona Halep. Rivala româncei, reacție de neimaginat
Toți ne-am dori să fim atletul perfect, matematicianul genial, dar nu se poate asta din păcate. Dar asta nu ne împiedică să ne imaginăm cum arăta unul sau celălalt în funcție de calitățile unor persoane existente.
Surpriză uriașă pentru Simona Halep din partea adversarei sale
Mai în glumă, mai în serios, Eugenie Bouchard a decis să creeze jucătorul de tenis perfect, luând de la mai mulți sportivi calitățile ce-i caracterizează. A folosit șase din cele mai importante jucătoare de tenis, la nivel mondial, printre acestea numărându-se și sportiva româncă, Simona Halep. Despre Simona, locul 328 WTA, Eugenie Bouchard, a declarat că îi admiră nivelul fizic, așa că s-a decis ca această calitate să fie adăugată tenismanului perfect imaginat de ea.
Rivala româncei, reacție de neimaginat
Eugenie Bouchard ocupă în acest moment locul 328 în ierarhia mondială și, conform specialiștilor, are potențialul de urca vertiginos în top și chiar să lupte pentru un loc în top 10. Dar până atuci sportiva din Canada a decis să dea publicității jucătorul perfect de tenis, luând calități de la Simona Halep, Petra Kvitova, Serena Williams, Sofia Kenin și Alison Riske.
„La rezistența fizică trebuie să merg cu Halep. E foarte puternică și poate învinge pe oricine. Triumful de la Roland Garros stă dovadă. Tenismanul perfect pentru mine ar trebui să aibă:
Serviciul Petrei Kvitova;
Forehand-ul și calitățile atletice ale Serenei Williams;
Backhand-ul ei;
inteligența Sofiei Kenin;
dorința de victorie a lui Alison Riske.”, a spus Eugenie Bouchard pentru Tennis Channel International.
Cât despre Simona Halep, este în culmea fericirii, împărtăşind fanilor săi vestea cea mare cu o postare pe reţelele de socializare. Campioana de la Wimbledon este din nou mătuşă, după ce pe 19 iulie s-a născut al doilea copil al fratelui său, Nicu. Este vorba de un băieţel care a primit numele Stere, acelaşi cu al tatălui Simonei. Iar pentru micuţul Stere astrele par deja aliniate pentru a ajunge un mare jucător de tenis. Nepotul Simonei Halep este născut în aceeaşi zi cu Ilie Năstase. Marele campion a împlinit astăzi 74 de ani.