Surpriză: directorul OMS a refuzat testarea pentru covid-19. Cum își scuză gestul pe care îl promovează

de: Rosu Ioana
17 11. 2020

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a revenit la muncă după o perioadă de 17 zile de izolare, după ce s-a expus la noul coronavirus. Gestul său de a nu se testa după revenire a surprins, însă, mai multă lume. Motivul pe care acesta l-a explicat este plauzibil, dar multe persoane îl judecă pentru lipsa de precauție.

De ce nu a vrut să se testeze pentru COVID-19 directorul OMS

Tedros Adhanom Ghebreyesus s-a întors luni la muncă, la Geneva, după o perioadă îndelungată de izolare. Pentru că nu a avut simptome în acestă perioadă, directorul OMS a explicat că nu a găsit necesară acestă testare, a relatat Reuters, potrivit Agerpres.

„Am fost OK, fără simptome. Este a 17-a zi şi am urmat protocoalele. Întrucât nu am simptome şi am urmat strict protocolul, nu văd necesitatea testării. Pot să vă asigur că sunt OK şi chiar foarte, foarte ocupat. Cel mai important lucru este să respecţi protocolul ”, a precizat directorul OMS la un briefing la Geneva.

Vaccinul dezvoltat de Pfizer, aflat în curs de testare

În cursul zilei de vineri, Tedros Adhanom Ghebreyesus a confirmat faptul că dezvoltarea vaccinului anti-COVID-19 se desfășoară cu o rapiditate istirică, acesta fiind principalul instrument pentru înfânarea pandemiei de COVID-19.

″Nu există nicio îndoială că un vaccin va fi un instrument esenţial pentru controlarea pandemiei şi suntem încurajaţi de rezultatele preliminare ale testelor clinice publicate în această săptămână″⁣ de Pfizer şi BioNTech, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, la închiderea Adunării anuale a OMS.

Un vaccin nu va învinge pandemia

Acesta a mai dezvăluit faptul că este pentru prima oară în domeniul vaccinurilor când o muncă de cercetare are loc într-un timp atât de scurt. Astfel, că la niciun an de la anunțul făcut de biroul regional OMS din China cu privire la apariţia acestei boli, laboratoarele americane Pfizer şi compania germană BioNTech au anunţat în urmă cu o săptămâna realizarea unui vaccin împotriva COVID-19 cu ″o eficienţă de peste 90%″⁣ , potrivit rezultatelor preliminare al unui studiu clinic aflat încă în desfăşurare.

″Niciodată în istorie, munca de cercetare în domeniul vaccinurilor nu a progresat atât de rapid. Trebuie să dovedim aceeaşi grabă şi acelaşi spirit de inovaţie pentru a ne asigura că toate ţările beneficiază de această realizare ştiinţifică”, a transmis directorul OMS.

În ciuda performaneței de a descoperi acest antidot, Tedros Adhanom Ghebreyesus a dezvăluit în cursul zilei de luni că, un vaccin nu va fi sufcient de puternic în lupta cu noul coronavirus.

“Un vaccin va completa alte instrumente pe care le avem, nu le va înlocui”, a afirmat acesta. De asemenea, directorul OMS a explicat că pentru început, acest vaccin va fi în cantități limitate, prezentând categoriile care vor putea beneficia de el.

“La început, cantităţile vor fi limitate şi, prin urmare, personalul medical, vârstnicii şi persoanele la risc vor avea prioritate şi sperăm că aceasta va face să scadă numărul deceselor şi va permite sistemelor de sănătate să reziste”, a subliniat Tedros.