Surpriza de la Evaluarea Naţională 2023. Rezultatele care au dat totul peste cap

de: Ioana Bucur
28 06. 2023

Emoțiile au luat sfârșit pentru elevii care au susținut în acest an examenul de la finalul clasei a VIII-a. Miercuri, 28 iunie 2023, Ministerul Educației a afișat rezultatele la Evaluarea Națională 2023. Notele obținute de candidați au fost surprinzătoare pentru mulți, cei nemulțumiți pot depune contestație până pe 29 iunie 2023.

Au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională 2023

Miercuri dimineața, în jurul orei 10, Ministerul Educației a afișat primele rezultate la Evaluarea Națională 2023. Centralizarea notelor obținute de candidați a scos la lumină o situație neasteptată.

154.115 de elevi de clasa a opta au participat la probe. Dintre ei, 117.507 au avut medii peste sau egale cu 5, adică 76,2% – o surpriză neplăcută pentru profesori și părinți – procentul fiind mult mai mic decât în anul precedent, în condițiile în care rata de promovabilitate a fost de 82,3% în 2022  și de 76,8% în 2021.

Cu toate că rezultatele, în ansamblu, sunt mai mici decât cele de anul trecut, în 2023, nu mai puțin de 429 de absolvenți ai clasei a opta au luat 10 pe linie la Evaluarea Națională, aproape dublu în comparație cu anul trecut, când 221 au reușit aceeași performanță.

Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, proba de Matematică a fost cea care i-a încurcat pe elevi. 75,4% dintre participanți au obținut note egale sau peste 5, în timp ce numărul lucrărilor ce nu au avut nicio greșeală, fiind notate cu punctaj maxim, a fost de 3.066.

Te-ar putea interesa și: Rezultate mai slabe decât anul trecut la Evaluarea Națională 2023. Ce au observat profesorii corectori la lucrările elevilor, suspiciuni de fraudă

Câte note de 10 s-au luat la Matematică și Limba și Literatura Română

La proba de Limba și Literatura Română, au fost notați cu 5 sau mai mult 119.732 de elevi, echivalentul a 77,4% din totalul candidaților – rezultatele mai slabe decât în 2021 și 2022, când au fost 83,9% și 85,9%. 1.454 de elevi au primit nota 10.

Rata de participare la sesiunea din iunie a fost de 95,3%. La probe s-au prezentat 154.115 din cei 161.652 de absolvenți de clasa a opta înscriși.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2023 pot fi văzute pe portalul evaluare.edu.ro. Acestea au fost publicate prin anonimizarea numelui și prenumelui, în baza unui cod unic alocat și transmis fiecărui elev participant.

„Măsura este în acord cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR)”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Te-ar putea interesa și: Mihai Trăistariu, care e și profesor de matematică, a analizat exercițiile de la Evaluarea Națională. Cum i s-au părut subiectele EXCLUSIV