Surpriza de care a avut parte Sarah Dumitrescu la noua echipă. Mutarea neașteptată pentru fiica Anamariei Prodan. Ce spune impresara
Sarah Dumitrescu a jucat baschet în Statele Unite, dar acum a schimbat țara. Măcinată de accidentpri, ea a semnat cu o echipă de șapte ori campioană a României, Ea a vut parte de o primire emoționantă din partea noilor colege. Ce a primit fiica Anamariei Prodan.
Primirea de care a avut parte Sarah Dumitrescu
Sarah Dumitrescu a activat la Cal Poly Mustangs, în America. Fiica Anamariei Prodan a debutat pe 1 noiembrie 2019 în baschetul de colegiu din SUA, NCAA, ultimul nivel înainte de WNBA, liga profesionistă americană de baschet. A evoluat în total în 23 de meciuri, reușind să adune 62 de puncte și 77 de recuperări. Din păcate, ea s-a accidentat grav și a suferit nu mai puțin de trei operații la genunchi.
După perioada de recuperare, Sarah Dumitrescu (23 ani) a ales să joace pentru o echipă din România și a semnat cu Sepsi-SIC, de șapte ori câștigătoare a campionatului de baschet feminin din România. Ajunsă la Sfântu Gheorghe, fiica Anamariei Prodan a avut parte de o surpriză din partea jucătoarelor covăsnene.
Sarah Dumitrescu a primit un tort în formă de inimă cu numele noii sale echipe și un buchet de flori. Ea a postat pe rețelele sociale câteva poze cu surpriza de care a avut parte. Imagini în galeria FOTO.
”Sunt cea mai mândra mamă de pe pământ. Toți copiii mei sunt perfecti, cuminți. exemple. Toți și-au făcut un drum în viață. Suntem atât de uniți și atât de mândrii de numele și familia noastră …. Nu am cuvinte să le multumesc tuturor pentru tot ce au realizat și cum au aplicat tot ce i-am învățat! Copiii mei toți sunt luptători. Toți au o ambitie incredibilă să mă depășească. Și eu asta îmi doresc. Să fie mai mari ca mine! Ei sunt aerul meu și toată viața mea”, a declarat Anamaria Prodan pentru Playtech.
Sarah Dumitrescu și-a aruncat tricoul și bărbații s-au chinuit să-l prindă
În acest an, fiica Anamariei Prodan a participat cu naționala României la Jocurile Francofoniei din Congo, unde ”tricolorele” s-au clasat pe locul șapte. Aceasta a fost în centrul atenției la ultimul meci al turneului, cu Congo, când a făcut un gest surprinzător. Sarah Dumitrescu și-a scos tricoul, l-a aruncat în tribune și zeci de congolezi s-au chinuit să-l prindă.
”Sarah, îți mulțumesc pentru tricou. E unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit luna asta. Mulțumesc, legendă”, a scris cel care a prins tricoul baschetbalistei din România.
După acest gest, a apărut și reacția celebrei sale mame. Ea s-a arătat extrem de fericită de atenția pe care fiica sa a primit-o în Congo și a postat mai multe fotografii și câteva mesaje pentru Sarah: ”Cea mai mândră mamă”, ”Copilul perfect”, ”Te iubesc” sau ”Prințesa mea”.
Pe lângă baschet, Sarah Dumitrescu are o mare pasiune și pentru mașinile cu mulți cai putere. La împlinirea vârstei de 18 ani a primit de la celebra sa mamă un Porsche Cayenne alb, în valoare de 80.000 de euro, cu care a fost implicată într-un accident grav de circulație. Iar bolidul a fost distrus.