30 iul. 2024 | 09:25

Suma uriașă pe care Inna a câștigat-o în anul 2023! Întreaga ei avere se ridică la peste 20 de milioane de euro

Diverse
Suma uriașă pe care Inna a câștigat-o în anul 2023! Întreaga ei avere se ridică la peste 20 de milioane de euro
Și la această oră, Inna face furori în topuri

În urmă cu 16 ani, lua cu asalat lumea muzicală din România, lasând piesa „Hot”. Astăzi, făcând arc peste timp, este una din cele mai bine cotate artiste est-europene, cu milioane de fani peste tot în lume. Vorbim, așadar, despre Inna, dar și despre suma uriașă pe care a câștigat-o în anul 2023. Iar din datele oficiale aflăm că întreaga ei avere se ridică la peste 20 de milioane de euro.

La 22 de ani, Inna lua cu asalt topurile internaționale

Pe numele real Elena Alexandra Apostoleanu, în urmă cu 16 ani, apărea de nicăieri în industria muzicală românească. Este momentul în care, cea pe care azi o știm cu numele de scenă Inna, reușea cu piesa „Hot” să spargă topurile de specialitate, atât pe cele locale, cât și la nivel inernațional.

Suma uriașă pe care Inna a câștigat-o în anul 2023! Întreaga ei avere se ridică la peste 20 de milioane de euro

Având în spate un excelent management, micuța artistă din Neptun, Constanța, a reușit să se impună ca unul din cei mai importanți artiști comerciali est-europeni, cu fani din Mexic și până în îndepărtata Japonie sau continentul australian.

Din anul de debut și până în prezent, Inna a reușit să adune o serie de concerte pe scene importante, dar și o sumedenie de premii, dintre care 12 la Romanian Music Awards, 2 premii MTV și o nominalizare la celebrul eveniment muzical francez din 2011, NRJ Music Awards.

Un fenomen muzical din estul Europei

Piesele sale, majoritatea comerciale și extrem de vii, i-au adus și prezențe în topuri notabile de gen din Europa, inclusiv în Dance Chart, topul de specialitate de dincolo de ocean, din SUA.

Piesa cu care ajungea chiar pe prima poziție era chiar cea cu care s-a lansat în 2008, iar în state precum Spania, Anglia, Olanda, Elveția sau Franța, INNA face furori în întreaga lume, și intră în cele mai importante topuri muzicale, pe locuri fruntașe.

Suma uriașă pe care Inna a câștigat-o în anul 2023! Întreaga ei avere se ridică la peste 20 de milioane de euro

Are lansate doar 2 albume, unul în 2009, care a preluat numele hitului cu care s-a consacrat, și un alt album, în 2011, „I Am the Club Rocker”, de pe care amintim hit-urile „Sun Is Up”, „Club Rocker”, „Un Momento” și „Endless”.

Suma uriașă pe care Inna a câștigat-o în anul 2023

Aflată acum în portofoliul celor de la Global Records, Inna și-a menținut statutul de star internațional, iar numărul fanilor a crescut și mai mult. Dovada este și numărul de subscriberi pe care vedeta îi are astăzi pe Youtube, Instagram, TikTok sau X (fostul Twitter).

Pe de altă parte, piesele lansate de artistă, concertele și aparițiile publice, precum și contractele de imagine cu mari brand-uri, i-au adus și sume importante în conturile personale, ia astăzi putem spune că întreaga ei avere se ridică la peste 20 de milioane de euro.

Suma uriașă pe care Inna a câștigat-o în anul 2023! Întreaga ei avere se ridică la peste 20 de milioane de euro

Numai dacă ne uităm la ce s-a întâmplat cu un an în urmă, și ne vom da seama de suma uriașă pe care Inna a câștigat-o în anul 2023. Aflată la apogeul carierei sale muzicale internaționale, cum era de așteptat, Inna nu este un artist ieftin, și din acest motiv și suma uriașă pe care Inna a câștigat-o în anul 2023.

Întreaga ei avere se ridică la peste 20 de milioane de euro

Prin intermediul companiei pe care o deține, „Empire Music Management S.R.L.”, din datele oficiale am aflat că anul trecut a avut un profit net de 112.000 de euro, la o cifră de afaceri de peste 1.400.000 de euro.

Așa cum spuneam, de imaginea artistei se ocupă în continuare Global Records, companie deținută în partneriat cu Lucian Gitiță, fostul ei partener. Compania i-a mai adus în conturi aproximativ 1.250.000 de euro, la un profit net de peste 2 ,6 milioane de euro, și o cifră de afaceri de peste 27,4 milioane de euro.

La un calcul minium, suma uriașă pe care Inna a câștigat-o în anul 2023 se ridică la 1,36 milioane de euro, iar averea artistei se ridică la peste 20 milioane de euro. Așadar, putem spune, fără îndoială, că Inna este unul din cei mai profitabili artiști români ai momentului.

Digisport.ro
Frumusețea noului format Champions League: Celtic pe 2, Barcelona pe 23! Clasamentul complet după prima etapă
Stirile PROTV
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
PlaySport
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Afacerile în care David Popovici vrea să investească: „Mi-ar plăcea și mi-aș dori”! Cum vrea să-i ajute pe români
EVZ.ro
Pensie de nabab în România. Câștigă mii de euro lunar
Spynews.ro
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
BZI.ro
Voluptoasa Maria Tebieș, de la Insula Iubirii, a spus cum vrea să fie viitorul iubit! Ispita nu a fost încântată nici de Dany Boy și nici de Cornel
Sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Viva.ro
Ce se observă pe chipul Biancăi Drăgușanu când renunță de tot la machiaj! Chiar ea a recunoscut că e grav
Parteneri
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a spus totul despre adolescenți
Redactia.ro
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Click.ro
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că cel care o suna era soțul ei. Explicația bărbatului
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Soarta misterioasă a aurului lui Ceaușescu. Ce s-a întâmplat cu o avere colosală
EVZ.ro
Bogdan de la Ploiești a anunțat despărțirea de Cristina Pucean! „Nu a fost vorba de trădare, înșelat”. De ce ar fi ajuns la separare din nou
Spynews
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Capital.ro
Ea are 27 de ani, el are 57 și tocmai au anunțat că vor deveni părinți: „Mama te așteaptă…”. Vedeta abia a divorțat anul trecut
Avantaje
TRUMP scoate ATU-UL campaniei! ÎNTÂLNIREA surpriză care îl va ÎNFURIA pe PUTIN
Mediaflux
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro