Succes uriaş pentru România la Campionatele Europene de canotaj. Echipele noastre au obţinut trei medalii de aur

de: Ionuț Vieru
28 04. 2024

Echipa de canotaj a României a înregistrat rezultate excelente la Campionatele Europene, reușind să obțină trei medalii de aur. Anunțul a fost făcut de Federația Română de Canotaj.

Trei medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de canotaj

România a obținut o medalie de aur la Campionatele Europene de la Szeged prin echipajul de 8+1 feminin, astfel depășind echipele din Italia și Marea Britanie.

Mai mult, echipa de canotaj a României a obținut aurul prin echipajul de dublu vâsle masculin, (M2x), compus din Andrei Cornea și Marian Enache, și prin echipajelul de dublu rame feminin (W2-), compus din Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel.

„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: „proba regină” a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Victoria Petreanu a făcut o cursă foarte bună și s-a clasat pe prima poziție, depășind echipajele din Marea Britanie și Italia”, transmite Federația Română de Canotaj.

Trei medalii de aur pentru România

Echipa României, rezultate fantastice la Europenele de la Szeged

Ancuța Bodnar și Simona Radiș, campioanele olimpice la dublu vâsle feminin, au câștigat seria de calificare cu un avans de circa 5 secunde față de echipajul Irlandei, care s-a clasat pe locul doi.

La schiff simplu feminin, Andrada Moroșanu s-a impus în recalificări la aproape cinci secunde de următoarea clasată. La proba feminină de patru vâsle, Emanuela Ciotău, Mariana Dumitru, Alexandra Ungureanu și Mădălina Moroșan s-au impus în prima serie a recalificărilor, cu 39/100 față de echipa Franței.

Cristian Nicoară, Bogdan Băitoc, Florin Horodişteanu şi Ioan Prundeanu şi-au asigurat prezenţa în Finala A după ce s-au clasat pe locul secund în recalificări (06:07.88), la 1 sec 69/100 de Elveţia, la patru vâsle masculin.

La ediția de anul trecut a Campionatelor Europene, care s-a desfășurat la Bled, în Slovenia, România a câștigat șase medalii: cinci de aur și una de argint.