Bărbatul care ar putea fi primul președinte gay al SUA. Cine este „primarul Pete”
După luni de speculații, Pete Buttigieg – homosexual declarat – și-a anunțat candidatura pentru președinția SUA. El este celebrul primar în vârstă de 37 de ani din South Bend, Indiana.
Dacă ar câștiga competiția internă organizată de Partidul Democrat și, în cele din urmă, alegerile, el va atinge noi recorduri. Ar putea fi cel mai tânăr președinte al Statelor Unite și primul care își asumă faptul că este gay.
Buttigieg – cunoscut sub numele de „primarul Pete” – a spus în discursul prin care și-a anunțat candidatura că, după îndrăzneala de a candida pentru fotoliul de primar, își permite o candidatură și mai îndrăzneață.
Anunțul său a fost primit cu un sprijin copleșitor din partea alegătorilor și membrilor Partidului Democrat.
De asemenea, a provocat un val de mesaje de susținere pe rețelele de socializare. Printre personalitățile care și-au anunțat suportul se numără și Ellen DeGeneres, celebră moderatoare TV.
Cine este bărbatul gay care dorește președinția SUA
Pete Buttigieg, în vârstă de 37 de ani, a fost militar în forțele americane trimise în Afganistan.
A devenit primarul oraşului South Bend, cu 100.000 de locuitori, din statul Indiana. Acțiunile sale în vederea unei candidaturi pentru Casa Albă s-au întețit din ianuarie încoace.
Întrebat în timpul unui interviu pentru postul de televiziune ABC a fost întrebat dacă americanii sunt cu adevărat pregătiţi să aibă primul președinte gay. Pete Buttigieg a răspuns: „Există doar un singur mod să aflăm”.
„Primarul Pete” se vrea instalat la Casa Albă
Pete Buttigieg s-a căsătorit în 2018 cu partenerul său.
„Când mi-am făcut coming-out-ul, mă aflam în mijlocul unei campanii în vederea realegerii şi mă aflam într-un moment al vieţii mele în care eram pregătit.”
Dublul succes în alegerile pentru funcția de primar îl motivează pentru cursa spre funcția supremă în stat.
„Am fost reales cu 80% din voturi. Lecţia pe care am reţinut-o este că oamenii sunt pregătiţi să înveţe să te cunoască şi să te judece în funcţie de ideile tale, experienţa pe care o ai şi munca pe care o faci.”
Cu fiecare ocazie, „primarul Pete” afirmă că America ar putea fi pregătită pentru un lider cu o altă orientare sexuală decât majoritatea.