SUA, decizia care pune România sub lupa Moscovei. Războiul lui Putin, cu un picior în țara noastră
Decizia Pentagonului de a-și trimite elita militară în țara noastră ar putea pune multă presiune pe România, fiind astfel expusă unui real pericol venit din Moscova. SUA a anunțat recent trimiterea a mii de soldați americani la baza militară Mihail Kogălniceanu, acolo unde coordonarea trupelor și sistemelor de armament americane va fi făcută de un general cu două stele și mai mulți ofițeri de stat major. În urmă cu puțin timp, contraamiralul dr. Constantin Ciorobea a explicat ce riscuri aduce această mișcare a SUA.
SUA, o nouă decizie care pune în pericol România
Pe lângă anunțul regrupării în România a uneia dintre cele mai puternice forţe de asalt aerian din lume, Divizia 101 Aeropurtată a SUA, Pentagonul a mai anunțat că va trimite la baza militară Mihail Kogălniceanu un general cu două stele și ofițeri de stat major, care vor avea misiunea de a coordona trupele și armamentul american. Potrivit analiștilor de război români, această mișcare este una care ar putea crea probleme la Moscova, având în vedere că mărirea funcției celor care coordonează trupele și armamentul a crescut, fiind aduși experți americani care să țină sub control orice mișcare.
Ce schimbări apar odată cu sosirea unui general cu două stele în România
Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea, ex-locţiitor al şefului Secţiei operaţii informaţionale din comandamentul NATO din Italia, a explicat că noile schimbări la nivelul coordonării trupelor americane vor crește gradul de alertă în Moscova, fiind idenificate acțiuni clare venite dinspre SUA și nu doar o prezență pasivă a trupelor americane, așa cum exista până acum.
„În cazul în care este nevoie, acest general cu două stele va fi gata să comande în România toată Divizia 101 (între 10.000 și 15.000 de militari – n.red.) și nu doar o brigadă (aproximativ 4.000 de militari – n.red.), cât se află alocată în prezent. El a primit o misiune și, pentru a fi gata de luptă, vine în România și cu ofițerii de stat major, care vor avea de dus la îndeplinire niște sarcini vitale.
Concret, ei vor face o serie de recunoașteri în teren pentru a identifica specificul zonei în care vor acționa în luptă dacă va fi cazul. Vor reține detalii despre relief, climă, chiar și obiceiurile oamenilor din zonă. Foarte important, vor identifica direcțiile pe care vor acționa în misiunile de luptă, dacă va fi cazul, și vor relaționa mai intens cu militarii români”, a explicat Constantin Ciorobea, potrivit adevarul.ro.
Constantin Ciorobea a explicat, de asemenea, ce decizii în plus va putea lua comandantul trimis de SUA și cum poate schimba această mutare percepția Kremlinului vizavi de implicarea României în acest război.
„Un astfel de general cu două stele are un soi de libertate de manevră după ce și-a primit funcția și misiunea. Are responsabilitatea îndeplinirii misiunii prestabilite și are la dispoziție chiar și bugetul necesar. Este foarte important de spus că Divizia 101 Aeropurtată este printre sigurele unități care au propria aviație.
Astfel, unitatea deține propriile tancuri, blindate de toate felurile, dar și aeronave și, practic, în luptă nu are nevoie să ceară alt sprijin aerian. Această mobilitate și posibilitate de lovire a Diviziei 101 Aeropurtate a deranjat teribil la Moscova, iar numirea unui general la comanda militarilor aflați în România va aduce mai mult ca sigur dureri de cap suplimentare Kremlinului”, a precizat contraamiralul.
Mesajul SUA pentru Rusia
Moscova este deranjată din cauza complotului occidental împotriva Rusiei, astfel că mișcări importante precum cea făcută de SUA pe teritoriul țării noastre poate încinge spiritele și mai tare, creând o adevărată dorință de răzbunare din partea lui Vladimir Putin.
În acest sens, analistul militar Aurel Cazacu a explicat faptul că sosirea unui general american cu ofițerii săi de stat major în România, la comanda Diviziei 101 Aeropurtate, ar putea să-i ridice Rusiei mai multe semnale de alarmă, printre care și faptul că soldații prezenți în țara noastră sunt „gata de luptă”.
„Vorbim de militari cu foarte mare experiență, iar acest lucru le transmite rușilor mesajul că soldații americani sunt «gata de luptă». În plus, mai este un mesaj important. Generalul respectiv a fost până acum în «10th Mountain Division», deci este din arma vânători de munte, iar acest lucru transmite că NATO are în România o postură strict defensivă, de a apăra flancul estic al NATO.
Oricum, toate deciziile operaționale se vor lua mult mai rapid atunci când oamenii din staff se află la Mihail Kogălniceanu și nu în Germania, de exemplu”, a precizat Aurel Cazacu, potrivit sursei citate.