SUA, anunț de ultimă oră privind desfășurarea exercițiilor militare nucleare de către Rusia. Când vor avea loc și cu ce scop
Apar informații de ultimă oră privind planurile lui Vladimir Putin în contextul tensiunilor cu NATO. În urmă cu puțin timp, Pentagonul a transmis că a fost anunțat de Rusia că va începe efectuarea unor serii de exerciții militare nucleare în perioada următoare. Anunțul vine după ce NATO, la rândul ei, și-a început exercițiile prin care își verifică arsenalul nuclear.
Când își începe Rusia exercițiile nucleare
Departamentul american al Apărării a anunțat că Moscova și-a făcut cunoscută demararea exercițiilor nucleare, la scurt timp după ce NATO a făcut același anunț. Mai mult, efectuarea acestor exerciții militare nucleare vor începe imediat după terminarea exercițiilor militare ale Alianței.
Reprezentanții Pentagonului au numit această desfășurare a forțelor nucleare drept un exercițiu de rutină, fără a transmite îngrijorare în acest sens.
„Statele Unite au fost înştiinţate şi, aşa cum am evidenţiat anterior, acesta este un exerciţiu anual de rutină efectuat de Rusia.
Din acest punct de vedere, Rusia se conformează obligaţiilor anuale în materie de control al armamentului şi angajamentelor în materie de transparenţă, de aceea transmite această înştiinţare”, a declarat, marţi seară, generalul american Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, fără a detalia programul exerciţiilor strategice ruse, care probabil vor include teste cu rachete balistice.
Exercițiul nuclear anunțat de ruși va fi intitulat „Grom” sau „The Thunder” presupune de cele mai multe ori manevre pe scară largă ale forțelor nucleare strategice, inclusiv lansări de rachete reale, a transmis un oficial military din SUA, potrivit CBS News.
Când se vor încheia exercițiile nucleare ale NATO
Pe de altă parte, exercițiul nuclear desfășurat de NATO, „Steadfast Noon” a fost planificat de mult timp, fiind găzduit în acest an de Belgia. Acesta a început pe data de 17 octombrie și se va încheia în patru zile, pe data de 30 octombrie, fiind implicate 14 țări.
Motivul pentru care Rusia a decis să facă același lucru este reprezentat de conflictul dintre ea, NATO și SUA pe tema războiului din Ucraina.
Având în vedere tensiunile ridicate existente din cauza războiului, secretarul general NATO a avertizat că va monitoriza îndeaproape toate operațiunile de desfășurare ale acestor exerciții nucleare, mai ales că Vladimir Putin a amenințat în repetate rânduri cu un atac nuclear.
Cu privire la „operațiunile militare speciale” din Ucraina, Vladimir Putin a anunțat că vor avea loc schimbări importante, astfel încât să îmbunătățească procedurile administrative pentru obținerea unor rezultate mai bune.
„Este nevoie de actualizări la nivelul procedurilor, al mecanismelor de reglementare, al economiei în ansamblu și al industriilor, luate individual. Problemele privind actualizarea și îmbunătățirea procedurilor administrative au fost discutate de multe ori, dar în prezent situația este de așa natură încât acestea trebuie reexaminate din nou”, a transmis liderul rus.