Studenta la psihologie care își poate părăsi corpul când dorește. Ce au descoperit medicii la analize e șocant
Lumea în care trăim este marcată de mistere și fenomene dificil de explicat chiar și de către oamenii de știință. Dincolo de ciudățeniile regăsite în natură, există situații bizare legate de trăirile umane. Unele persoane s-au confruntat cu experiențe extracorporale, despre care au povestit în detaliu. Cazul cu studenta la psihologie care își poate părăsi corpul după bunul său plac este însă cel care a șocat. Tânăra a povestit prin ce fenomene neobișnuite a trecut, uimindu-i pe cei care au studiat situația ei.
Cum a reușit studenta la psihologie să își poată părăsi corpul. Tânăra aplică această metodă când dorește
Există oameni care au trecut prin experiențe extracorporale, care povestesc cum își pot părăsi corpul, plutind deasupra lui precum în cazul unui vis, însă lucid. Un astfel de fenomen neobișnuit, care i-a uimit chiar și pe oamenii de știință, este cazul povestit de o tânără. Studenta la psihologie a dezvăluit că își poate părăsi corpul de fiecare dată când dorește.
Tânăra a devenit obiect de studiu în anul 2014 pentru o echipă de cercetători din cadrul Universității din Ottawa, după ce a făcut dezvăluirea. Ea e a povestit că, încă din perioada grădiniței, avea capacitatea de a ieși din propriul corp. Acest exercițiu o ajuta să nu se plictisească, spunea ea. În urma unei conferințe la care a participat, studenta la psihologie a aflat că nu toată lumea are această calitate, de a părăsi propriul corp.
Care era momentul în care experimenta aceste trăiri
Deși pentru ea reprezenta o normalitate, tânăra trecea prin această stare chiar înainte de somn. În plus, fenomenul extracorporal o ajuta să adoarmă. În timpul dezvăluirilor, studenta a recunoscut că simțea cum se rotește deasupra propriului său corp, atunci când aveau loc acele experiențe extracorporale.
Am simțit că mă mișc, sau, mai exact, că pot să fac să mă simt ca și cum m-aș mișca. Știu foarte bine că nu mă mișc cu adevărat, Când acest lucru se întâmplă, nu există o dualitate corp-minte. De fapt, sunt hipersensibilă în ceea ce privește corpul meu în acel moment. Asta, fiindcă mă concentrez din greu asupra senzației de mișcare, a povestit tânăra, potrivit ABC News.
Ce descoperire au făcut medicii care i-au studiat cazul tinerei
Studenta la psihologie a trecut printr-o serie de scanări cerebrale, analizate în detaliu de către cercetătorul studiului, Claude Messier, și co-autorul, Andra M. Smith, chiar în timpul stării sale de plutire în afara corpului. Specialiștii au descoperit că în timpul fenomenului activitatea creierului tinerei era concentrată pe partea stângă a creierului. Acest fapt este unul neobișnuit, de vreme ce lucrurile imaginate sunt produse de ambele părți ale creierului.
De asemenea, un alt element neașteptat era legat de cortexul vizual al fetei, care era dezactivat în timpul procesului. Acesta ar fi trebuit să funcționeze, în general, în timp ce o persoană își imaginează lucruri. Deocamdată, oamenii de știință nu au elucidat misterul din spatele trăirilor fetei.