Străzile care vor fi închise în București în weekendul 14-15 octombrie 2023. Restricții de trafic din cauza Maratonului din Capitală
În weekend-ul 14-15 octombrie se va organiza cea de-a 16-a ediție a Maratonului București. Astfel, pentru buna desfășurare a evenimentului, autoritățile au anunțat o serie de restricții rutiere care se vor aplica. Iată, așadar, ce străzi vor fi închise cu această ocazie și care sunt zonele pe care ar trebui să le eviți.
14-15 octombrie 2023 – Maratonul București
Unul dintre cele mai mari evenimente sportive din România, Bucharest Marathon, revine în Capitală în acest weekend. Ajuns la ediția cu numărul 16, eveniment de alergare va avea loc în perioada 14-15 octombrie. Prin urmare, în aceste două zile vor exista o serie de restricții de circulație, mai multe arterele principale fiind închise.
În zilele de sâmbătă și duminică, Bucureștiul va fi luat cu asalt de cei aproximativ 16.000 de alergători care sunt așteptați să ia parte la eveniment.
Ce străzi vor fi închise
Pentru buna desfășurare a evenimentului, restricțiile rutiere se vor aplica după cum urmează:
Sâmbătă, 14 octombrie, în intervalul 07.00-15.00:
Cursa 2.5 km, start ora 09:00
START – Bretea Piața Constituției (Parchet General), dreapta Bulevardul Unirii, întoarcere 180 grade pe trecerea de pietoni de la intersecția cu Splaiul Independenței (fără a afecta traficul din intersecție), continuare Bulevardul Unirii, dreapta pe bretea Piața Constituției (Ministerul de Finanțe), dreapta Bulevardul Libertății, întoarcere 180 grade la intersecția cu Bulevardul Națiunilor Unite (fără a afecta traficul din intersecție), continuare pe Bulevardul Libertății, întoarcere 180 grade la intersecția cu Calea 13 Septembrie (fără a afecta traficul din intersecție), continuare pe Bulevardul Libertății, dreapta bretea Piața Constituției (Parchet General) – FINISH.
La ora 08:45 va fi dat startul pentru persoanele cu dizabilități.
Cursa Copiilor 0.9 KM/1.4 KM, start ora 10:30 – 14:00 (9 categorii de vârstă)
START – Bretea Piața Constituției (Parchet General), dreapta Bulevardul Unirii, întoarcere 180 grade pe trecerea de pietoni de la intersecția cu Splaiul Independenței (fără a afecta traficul din intersecție), continuare Bulevardul Unirii, stânga bretea Piața Constituției (Parchet General) – FINISH.
Restricții suplimentare de trafic pentru cele două zile
Începând cu ora 15:00 până pe 15.10.2022 ora 16:30 pentru Bulevardul Libertății – segmentul cuprins între bretea Piața Constituției Parchet General și bretea Piața Constituției, Ministerul de Justiție (toate cele 3 benzi de pe sensul dinspre Calea 13 Septembrie către Bulevardul Națiunilor Unite) – Amenajare zonă sosire.
Începând cu ora 17:00 până pe 15.10.2022 ora 16:30 pentru Bulevardul Libertății – segment cuprins între bulevardul Națiunilor Unite și Splaiul Independenței – ambele sensuri – amenajare zonă Start.
Duminică, 15 octombrie, în intervalul 07.00-16.00:
Cursa 10 km, start ora 08:00
START: Bulevardul Libertății, dreapta Splaiul Independenței, Piața Națiunile Unite, dreapta Bulevardul Națiunilor Unite, stânga Bulevardul Libertății, stânga bretea Piața Constituției (Parchet General), dreapta Bulevardul Unirii, Piața Alba Iulia, întoarcere 180 grade (fara a afecta traficul auto în rond, Piața Alba Iulia), continuare Bulevardul Unirii, dreapta Bulevardul I.C.Brătianu, stânga Strada Halelor, continuare Splaiul Independenței, stânga Pod B.P.Hașdeu (fără a afecta traficul auto), stânga Splaiul Independenței, Piața Națiunile Unite, dreapta Bulevardul Națiunilor Unite, stânga Bulevardul Libertății, Piața Constituției, SOSIRE. La ora 07.45 se va da startul pentru persoanele cu dizabilități.
Cursele de Maraton (42km), Semimaraton (21 km), Ștafetă, start ora 09:30
START Bulevardul Libertății– dreapta Splaiul Independenței, Piața Națiunile Unite, dreapta pe Bulevardul Națiunile Unite, stânga Bulevardul Libertății, stânga bretea Piața Constituției (Parchet General), dreapta Bulevardul Unirii pânș la alveola dintre Bulevardul Mircea Vodă și Bulevardul Nerva Traian (întoarcere pe sensul celălalt înainte de intersecție – la trecerea pentru pietoni), retur Bulevardul Unirii – dreapta Bulevardul I.C.Brătianu, Piața Unirii, stânga Strada Halelor, continuare Splaiul Independenței până la Pod B.P Hașdeu, dreapta Strada Vasile Pârvan, continuare Strada Berzei, continuare Strada Buzești, dreapta bretea Piața Victoriei, stânga Șoseaua Pavel D. Kiseleff până în apropiere de Piața Arcului de Triumf, retur pe Șoseaua Pavel D. Kiseleff până la Piața Victoriei, continuare Calea Victoriei, dreapta Strada Știrbei Vodă, stânga Strada Ion Câmpineanu, dreapta Calea Victoriei, dreapta Bulevardul Regina Elisabeta, dreapta aleea centrala din Parcul Cișmigiu – întoarcere în parc și retur în Bulevardul Regina Elisabeta, continuare Bulevardul Mihail Kogălniceanu până la intersecția cu Strada Vasile Pârvan (întoarcere înainte de intersecție), retur până la Calea Victoriei, dreapta pe Calea Victoriei, dreapta pe Splaiul Independenței până la Pod B.P.Hașdeu ( întoarcere pe sensul celălalt, pe pod, fără a afecta traficul auto), stânga Splaiul Independenței, Piața Națiunile Unite, dreapta Bulevardul Națiunile Unite, stânga Bulevardul Libertății, Piața Constituției, sosire pentru semimaraton ,continuare proba de 42 km & ștafetă, Bulevardul Libertății până la Piața Regina Maria, întoarcere 180 grade, continuare Bulevardul Libertății, dreapta bretea Piața Constituției (Parchet General), dreapta Bulevardul Unirii, dreapta Bulevardul Mircea Vodă până la Pod Timpuri Noi, stânga Splaiul Unirii (malul stâng al cursului râului) – întoarcere înainte de intersecția cu Calea Vitan, retur pe Splaiul Unirii, dreapta Bulevardul Mircea Vodă, dreapta Bulevardul Unirii, Piața Alba Iulia, dreapta Bulevardul Burebista, întoarcere înainte de intersecția cu strada Traian Popovici, continuare pe Bulevardul Burebista, Piața Alba Iulia, dreapta Bulevardul Decebal, Piața Hurmuzachi, Bulevardul Basarabia, întoarcere înainte de intersecția cu Bulevardul Chișinău, continuare Bulevardul Basarabia, Piața Hurmuzachi, Bulevardul Decebal, Piața Alba Iulia, dreapta Bulevardul Unirii, dreapta bretea Piața Constituției, stânga Bulevardul Libertății, FINISH.
Arterele de circulație se vor redeschide în funcție de poziția ultimului alergător care se încadrează în timpul regulamentar al competiției.