Strănuți de 3 ori consecutiv? Ce înseamnă acest lucru, de fapt, în cultura asiatică
Obișnuiești să strănuți de trei ori consecutiv? Cu siguranță nu ai știut că și asta are o însemnătate, de fapt. Ce-i drept acest fapt are o semnificație în cultura asiatică, dar asta nu îi minimalizează nicidecum importanța. Strănutul poartă și el o simbolistică, pe lângă cea de bază, care poate fi o indicație de răceală sau alergie.
Ce înseamnă dacă strănuți de 3 ori consecutiv
Cultura asiatică abundă în simboluri, mai puțin cunoscute nouă. Faptul de strănuta de trei ori ascunde un mesaj, potrivit acesteia. Atunci când strănutul nu este asociat cu o răceală sau o alergie, a strănuta des poate fi un semn că o persoană se gândește la tine.
Dacă strănuți de trei ori, înseamnă chiar mai mult, și anume, că o persoană este îndrăgostită de tine. La polul opus, dacă strănuți de două ori consecutiv poate însemna că o persoană are gânduri negative despre tine.
Dar superstițiile și credințele sunt parte din întreaga lume. O altă superstiție conform căreia o persoană vorbește despre tine este aceea că urechile şi faţa încep să roşească şi simţi o senzaţie de arsură.
O superstiție rusă, de data acesta, spune că un „atac” de sughiţ poate semnifica că o persoană se gândește la tine. Ca să scapi de sughiț trebuie să rostești numele persoanei care a „cauzat problema”. De asemenea, această superstiție rusă este una în care cred și foarte mulți români.
Ce înseamnă dacă ți se zbate ochiul
Dacă ți se zbate ochiul, asta aduce cu sine o serie superstiții și credințe. Una dintre ele spune că o persoană se gândește la tine. De asemenea, este important să reții care ochi ți se zbate. La bărbați, tresărirea ochiului stâng este un semn că o persoană are gânduri negative, iar tresărirea ochiului drept semnifică gândurile pozitive. Pentru femei, principiul se aplică invers.
Dacă te confrunţi cu schimbări de dispoziţie, asta nu se poate datora doar anumitor cauze medicale, ci și de credinţe spirituale. Astfel, unii sunt de părere că schimbările de dispoziţie sunt de fapt reacţia corpului de a fi în gândurile cuiva. Iar starea ta de spirit poate fi în concordanță cu gândurile pe care acea persoană le are despre persoana ta.
Superstițiile reprezintă o credință în care un determinat fapt are o explicație mistică ori magică sau numai una asumată cultural, social ori religios, dar fără a avea vreun temei științific, precum și credința în spirite, farmece, vrăji, semne prevestitoare, obiecte care poartă noroc, forțe supranaturale.