Ștefan Bănică jr. l-a atacat subtil pe Carla’s Dreams: ‘E în spatele unei măști, eu vreau să fii adevărat’

de: Manolică Anca
19 06. 2023

Ștefan Bănică jr. este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști de la noi din țară, cunoscut pentru sinceritatea sa debordantă. Recent, cântărețul a fost invitat la podcastul Lianei Stanciu, acolo unde a abordat mai multe subiecte interesante. Iată cum a învățat să spună Nu în viață și de ce l-a atacat subtil pe colegul său de breaslă, Carla’s Dreams.

Ștefan Bănică jr., moment de sinceritate

Ștefan Bănică Jr. este unul dintre cei mai apreciați și iubiți artiști din România, reușind să cucerească inimile a sute de mii de fani cu vocea și carisma sa în marile concerte și piese de teatru în care a apărut. Cariera de peste 30 de ani l-a adus pe cele mai înalte culmi ale succesului, fapt pentru care este considerat inegalabil în industria muzicală din țara noastră.

Pe lângă iubirea nemărginită pentru muzică, acesta este pasionat și de actorie, televiziune și mașini. Primul rol pe care l-a interpretat a fost în filmul serial „Eroii nu au vârstă”, regia Mihai Constantinescu, în anul 1984. Tot atunci a învățat și să spună Nu, în momentul în care ceva nu îi convine.

Invitat la podcastul Lianei Stanciu, soțul Laviniei Pîrva a povestit cum a refuzat, încă de la 14 ani, să mai facă parte din distribuția unui film.

„Instinctiv, la primul film în care m-au luat am spus nu. Am spus nu pentru că m-am simțit mințit. M-a văzut Mișu Constantinescu, mi-a zis „Ce moacă de film ai”, Aveam 14 ani când am făcut primul film. Era prieten cu tatăl meu, dar nu știa cine sunt, m-a chemat în filmul ăsta, eu am crezut că joc.

M-am dat mare la bloc, le-am zis oamenilor că plec la filmări, doar că..prima zi de filmare a fost figurație și eram pe o plută, iar la sfârșitul filmării m-au uitat pe plută. Eu am zis „Băi, eu nu mai vin, eu am crezut că mă chemați să fac ceva”, și nu m-au crezut, dar nu m-am mai dus (..)

Am spus ”nu” de foarte multe ori, am refuzat multe lucruri la viața mea. Nu știu dacă am regretat, probabil nimic major, am refuzat foarte mulți bani. Chiar dacă nu aveam, dar faptul că nu mă simt bine cu conștiința mea…e nu. Să nu faci compromisuri față de profesia ta, față de publicul tău și față de tine. Eu consider că nu am făcut compromisuri, nu”, a răspuns artistul.

Ce spune despre Carla’s Dreams

În continuare, moderatoarea podcastului a abordat un alt subiect care este la modă astăzi, filtrele de pe Instagram. Întrebat dacă le folosește, având în vedere că este destul de activ pe rețelele sociale, Ștefan Bănică jr. a oferit un răspuns mai amplu.

Artistul spune că el preferă naturalețea, în detrimentul unor măști, făcând referire la colegul său de breaslă, Carla’s Dreams care este binecunoscut pentru faptul că nu apare niciodată în public fără machiajul său special.

„Păi..de exemplu..am zile în care am ochii umflați, uneori port ochelari sau ochelarii de vedere. Teatrul este una și te ascunzi în spatele unui personaj, de exemplu, Emilia (fiica mea) spunea cum ar fi să ne punem niște costume să nu ne cunoască nimeni, văzuse la petrecerea băiatului, așa e și în spatele personajului teatral, nu te cunoaște nimeni, cum e și Carla’s Dreams.

El e în spatele unei măști, noi nu știm cine e cu adevărat. E o alegere. În momentul în care te duci la un concert, eu nu mai vreau să văd un personaj. Eu vreau să fii ăla care ești!”, a mai spus Ștefan Bănică.

Citește și: Adevărul despre relația actuală dintre Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. Vedeta TV a dat cărțile pe față: „Am stat supărați ca fraierii”