Stațiunea din România cu ape unice în Europa. E celebră pentru proprietățile sale vindecătoare, mii de turiști vin aici anual
Turismul balnear este una dintre cele mai vechi forme de turism care a fost practicat pentru motive curative încă din epoca romană și greacă, iar România are câteva asemenea locuri importante. Printre acestea se numără și stațiunea din România cu ape unice în Europa, celebră pentru proprietățile sale vindecătoare. Dacă te-am făcut curios, te invităm la un nou ciclu de materiale ”Turist prin țara mea!”spre stațiunea din România cu ape unice în Europa.
”Turist prin țara mea!”spre stațiunea din România cu ape unice în Europa
Pe lângă litoralul românesc, stațiunile balneoclimaterice au au avut o imprtanță majoră în turismul româesc local, dar și internațional. Iar penrtu a demonstra asta am decis să te invităm ca ”Turist prin țara mea!”spre stațiunea din România cu ape unice în Europa. Drumul va fi unul lung, de aproximativ 590 de kilometri, dar la final îți spunem că va merita efortul de a ajunge aici.
Vezi și: Locul din România care atrage zeci de mii de turiști. Este de o frumusețe ireală și vara și iarna
Cei 590 de kilometri ne vor duce până în județul Bihor, în binecunoscuta regiune a Crișanei, la aproximativ 10 kilometri de Oradea. Locația, pentru cei care au mai fost pe aici, este una din cele mai mari stațiuni balneoclimaterice din țară și, de altfel, și printre cele mai vechi, calitățile izvoarelor termale de aici fiind recunoscute încă din secolul al XVIII-lea, când un călugăr, pe numele său Felix Helcher și administrator la mânăstirii de la Sânmarin, punea bazele primelor asezăminte de tratament balnear.
Atestarea primelor izvoare din stațiunea din România cu ape unice în Europa era prin anul 1000, iar primele clădiri construite în zonă datează din anii 1711-1721. Dacă nu ți-ai dat încă seama despre ce stațiune este vorba, citește mai departe și vei afla.
Băile Felix, printre cele mai vechi stațiuni din România
Datorită resurselor sale geotermale unice în Europa, atât ca volum, cât și ca diversitate și distribuție teritorială, România a fost o destinație foarte importantă pentru practicarea turismului balnear încă din cele mai vechi timpuri. În acest sens, stațiunea balneoclimaterică romană de la Herculane era cunoscută ca fiind una dintre cele mai vechi stațiuni termale din lume, care a atras oameni din tot Imperiul Roman în căutarea unor metode naturale de vindecare și de însănătoșire.
Din multitudinea de stațiuni balneoclimaterice aflate în România, zona Băile Felix au o istorie îndelungată în tratarea diferitelor boli și probleme de sănătate, proprietățile benefice ale apei termale de aici fiind recunoscute încă din secolele XV și XVII.
Stațiunea din România cu ape unice în Europa cu peste 200 de spații turistice
Băile Felix sunt recunoscute mai ales pentru temperatura ridicată a apei termale, aproape 50 de grade, și pentru diversitatea acesteia. Conform atestărilor, aici există apă oligominerală, calcică, bicarbonată, silicioasă și sulfată, și de asemenea, pentru împachetările cu nămol sapropelic, tratamente recomandate pentru diverse boli și sănătate probleme de sănătate.
Pe lângă efectele terapeutice și preventive, apa geotermală reprezintă o cheie factor de motivare turistică, nuclee convergente de sănătate și recreere. Potrivit unor date statistice de la nivelul anului 2019, Băile Felix avea un număr de 224 locații turistice cu funcțiunea de cazare, cu peste 8.399 locuri. Conform acelorași date aici există pensiuni, vile turistice, hoteluri, campinguri și alte categorii de spați de cazare.
Vezi și: Cele mai frumoase obiective turistice din Oradea. Locuri pe care trebuie să le vizitezi
Concluzie
Sperăm că te-am convis, într-un fel sau altul, să vizitezi stațiunea din România cu ape unice în Europa. Este un loc unic în Europa și în lume, iar calitățile izvoarelor termale de aici sunt o garanție a acestei unicități. Vacanță plăcută!