Stațiunea din România care a depășit Mamaia, Eforie și Vama Veche pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Toți se îngrămădesc să meargă acolo
Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Adrian Voican, a anunțat că o stațiune din România a depășit Mamaia, Eforie și Vama Veche la rezervările pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Prețurile puse la bătaie în anul curent sunt mai mari decât în trecut.
Mai puțini români pe litoralul românesc, în mini-vacanța de 1 Mai și Paște, comparativ cu anul trecut
În anul 2023, patronii de localuri de pe litoralul românesc preconizau un număr de 80.000 de turişti în mini-vacanța de 1 Mai și Paște, iar așteptările le-au fost depășite. Doar că, potrivit celor mai recente date, conaționalii care se vor relaxa la mare în viitorul apropiat nu vor fi la fel de mulți.
Mult mai puțini români, comparativ cu anul trecut, vor petrece mini-vacanța de 1 Mai și Paște pe litoralul românesc, spun analiștii. Dintre aceștia, cei mai mulți își vor petrece timpul liber nu în Mamaia, nici în Eforie sau Vama Veche, ci în stațiunea Băile Felix, potrivit unui anunț făcut recent.
Care este cea mai căutate stațiune; nu e Mamaia, Eforie sau Vama Veche
Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Adrian Voican, a declarat că pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşte cea mai vândută staţiune din România este Băile Felix. Aceasta a depășit Mamaia, Eforie și Vama Veche. Unii conaționali au ales să se relaxeze la Călimăneşti – Căciulata.
Adrian Voican a explicat că prețul mediu al biletelor rezervate pentru mini-vacanța de 1 Mai și Paște îl depășește pe cel de anul trecut. Poate acesta este și unul dintre motivele pentru care numărul turiștilor din 2024 va fi mai mic decât cel din 2023. Costurile au crescut cu circa 20 la sută, potrivit sursei citate.
„Preţurile variază de la 300 de lei la 4.000 de lei”
„Preţurile variază de la 300 – 400 de lei, să zicem 500 de lei, pentru un sejur simplu în mai multe staţiuni, cu cazare şi eventual cu mic dejun, dar poate să ajungă până la 3.000-4.000 de lei dacă este cu mese festive, cu evenimente, cu cazare de calitate la patru sau cinci stele”, a declarat Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Adrian Voican.
Acesta a explicat că, totuși, prețurile de pe litoralul românesc din următoarea perioadă se adresează românilor din toate categoriile sociale. Ca grad de ocupare, Vama Veche, deși nu la fel de căutată precum alte stațiuni, este aproape de 100%. Aici nu sunt însă, așa multe locuri de cazare ca în alte părți.
Numărul turiștilor prezenți la festivaluri, în scădere comparativ cu anul trecut
În altă ordine de idei, reprezentanții litoralului românesc spun că numărul redus de turiști din anul 2024, comparativ cu cel din 2023, a fost influențat și de marele festival Beach Please. În anul curent, evenimentul va fi organizat în altă perioadă, deci nu de 1 Mai.
Trebuie precizat totuși că numărul de turiști care vor fi prezenți pe litoralul românesc în perioada 1-7 mai, în stațiunea Mamaia, la festivalul de muzică Sunwaves va fi, de asemenea, mai mic decât anul trecut, potrivit organizatorului evenimentului, Ioan Borzea, notează Pro TV.