Speak este în doliu. Artistul a pierdut pe cineva drag din cauza covid-19
Speak trece prin momente grele. Cunoscutul cântăreț a pierdut o persoană dragă lui din cauza coronavirusului. Vedeta de televiziune vine cu un mesaj pentru fanii lui. Ce le-a sugerat acesta tuturor? Cuvintele artistului i-au emoționat pe mulți.
Speak este în doliu: artistul trece prin momente dureroase
Cântărețul Speak este în doliu! Cunoscuta vedetă a pierdut o persoană dragă inimii sale. Mai exact, bunicul lui s-a stins din viață după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. Solistul a făcut anunțul pe rețelele de socializare și a transmis un mesaj pro vaccinare, îndemnându-i pe toți cei care au bunici și părinți să îi sfătuiască să-și administreze serul împotriva virusului chinez.
Speak a explicat că bunicul său nu credea în existența virusului și a refuzat astfel să se vaccineze și chiar și ajutorul medicilor după ce a început să se simtă din ce în ce mai rău. Starea bărbatului a devenit din ce în ce mai gravă, ulterior și-a dat seama că respiră greu și a acceptat să fie dus la spital, dar a fost prea târziu.
Vedeta i-a îndemnat pe toți urmăritorii să își sfătuiască apropiații să se vaccineze dacă le permite sănătatea, mai cu seamă dacă sunt în categoria de risc. Artistul și-a pierdut recent ultimul bunic pe care îl mai avea în viață.
„Astăzi mi-am pierdut…”
„Astăzi mi-am pierdut ultimul bunic. Probabil cel mai puternic dintre toți bunicii mei. Nu a vrut să se vaccineze pentru că nu a crezut în virus, pentru a așa a văzut el la unu sau altul pe la TV. Nu acceptat niciun ajutor din partea medicilor, la început.
Pentru că nu credea în virus. A început să creadă când plămânii lui mai funcționau doar la 40% din capacitate, și când a realizat că nu mai poate respira. A acceptat ajutorul medicilor, apoi, dar a fost prea târziu.
Virusul există, iar astăzi tocmai mi-a luat singurul bunic pe care îl mai aveam. Te iubesc bunicule! P.S.: Dacă sănătatea le permite, vaccinați-vă părinții și bunicii pentru că ei sunt cei mai vulnerabili!”, a scris Speak pe rețelele de socializare.
Internauții i-au dat sute de mesaje în care îi spuneau că sunt alături de el în aceste momente dureroase. Majoritatea dintre ei au fost de acord cu spusele artistului și au mărturisit că și ei sunt de acord cu vaccinarea și cred în existența virusului. „Asa este! Virusul chiar există! Condoleanțe! ??”, a scris unul din fani pe pagina de instagram a artistului.