Soții Ceaușescu, în vizită la Regina Angliei. Ce le-a făcut Elisabeta a II-a, imediat ce au ajuns – VIDEO

Autor: Redacția - 21.05.2019, 13:27

În ciuda faptului că reprezentau un cuplu de dictatori, soții Ceaușeascu au fost primiți cu fast în Marea Britanie. Regina Regatului Unit i-a primit pe aceștia și i-a plimbat cu caleașca, în timpul unei vizite efectuate în 1978.

Soții Ceaușescu au efectuat o vizită oficială în Marea Britanie în luna iunie a anului 1978. Ceremoniile dedicate cuplului dictatorial au durat trei zile. În tot acest timp, delegația română a fost primită cu urale și steaguri tricolore.

Iar Regina Elisabeta a II-a i-a plimbat cu caleașca pe Elena și Nicolae Ceaușescu, potrivit Adevărul.

Soții Ceaușescu, primiți de Regina Elisabeta a II-a

Nicolae şi Elena Ceauşescu au făcut o vizită în Regatul Marii Britanii și Irlandei de Nord între 13 și 16 iunie 1978. Dictatorul român marca, astfel, o premieră: era primul şef de stat socialist care făcea o vizită oficială la curtea Reginei.

Marea Britanie a trecut peste faptul că România era condusă de un dictator pentru că avea interese economice în țara noastră. În timpul vizitei de lucru s-au semnat contracte cu firmele British Aerospace şi Rolls Royce privind cooperarea pe termen lung în construirea de avioane BAC-1-11 şi motoare pentru avioane

„Faptul că Nicolae Ceauşescu a mers personal în Marea Britanie a fost pentru ca să dea garanţie acelor contracte. Era un fel de offshore. Englezii urmau să construiască la noi motoare. Din păcate, contractul, care ar fi trebuit să fie pe termen lung, nu a mai fost dus la bun sfârşit, dar nu pot să vă spun care au fost cauzele. Cert este faptul că era singurul contract pe care Marea Britanie îl semna cu o ţară din est“
Cristian Troncotă, profesor

Sursa foto: Getty Images

Marea Britanie era deschisă, la acea vreme, pentru dezvoltare și vedea o cale ușoară în acest sens către est. Premierul Marii Britanii confirma, la acea vreme, acest interes.

„Guvernul britanic acordă o mare însemnătate vizitei preşedintelui Nicolae Ceauşescu. România joacă un rol tot mai important pe arena mondială, iar preşedintele Nicolae Ceauşescu personal a dobândit reputaţia binemeritată de om de stat la nivel mondial“, spunea șeful Guvernului de la Londra.

Cum a decurs vizita soților Ceaușescu în Marea Britanie

În ziua în care soții Ceaușescu au fost primiți de Regina Elisabeta a II-a, arterele principale ale Londrei au fost împodobite cu drapelele celor două ţări, iar locuitorii au putut să urmărească repetiţia pentru primirea dictatorilor.

După ce au ajuns în Marea Britanie, drumul cuplului Ceaușescu a continuat cu trenul regal, de la Gatwick la gara Victoria, unde au fost primiţi cu salve de artilerie. În volumul omagial „Vizita de stat a preşedintelui Nicolae Ceauşescu în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord“, apărut la Editura Politică, apar detalii din vizita celor doi.

Acolo se menționează că au fost „salutaţi cu multă cordialitate şi simpatie de regina Elisabeta a II-a şi de prinţul Philip, duce de Edinburgh. Înalţilor oaspeţi le sunt prezentaţi prinţul Charles al Ţării Galilor (Wales), moştenitorul tronului, prinţesa Anne, alţi membri ai familiei regale“.

După ceremonia intonării Imnului României, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost invitaţi să ia loc în caleştile regale, care i-au dus până la Palatul Buckingham. În prima s-au urcat Nicolae Ceauşescu şi regina Elisabeta, în cea de-a doua – Elena Ceauşescu şi ducele de Edinburgh, iar în restul suita.

loading...

Citește și...