24 mai 2019 | 15:43

Soția lui Mihai Bobonete de la PRO TV, gest copleșitor, de ziua ei. Ce a făcut Cătălina

Știri generale
Soția lui Mihai Bobonete de la PRO TV, gest copleșitor, de ziua ei. Ce a făcut Cătălina
Mihai Bobonete și soția, după ce s-au cununat religios

Soția lui Mihai Bobonete nu este prea cunoscută în spațiul public, cel puțin, nu la fel ca actorul și stand up comediantul îndrăgit de atâția români. Ea se remarcă însă prin faptele bune admirabile, din care am avea cu toții ceva de învățat.

Soția lui Mihai Bobonete, Cătălina, își serbează azi, 24 mai, ziua de naștere, dar, în loc să primească daruri, așa cum este obiceiul, ea a fost cea care a dăruit.

Soția lui Mihai Bobonete, altruistă chiar și de ziua ei

Fapta ei a fost dezvăluită de Oana Mareș, fosta soție a lui Augustin Viziru, deoarece Cătălina Bobonete nu obișnuiește să apară nici măcar în spațiul public drept soția unuia dintre cei mai cunoscuți actori, d-apoi să se mai laude cu fapta sa caritabilă.

„Pentru că este un om cu o inimă plină de iubire, pentru că este un om recunoscător și ne inspiră, Bobonete Cătălina, a.k.a. nașa, nu a vrut cadouri de ziua ei, ci a donat banii copiilor cu nevoi speciale prin «Dăruiește ziua ta» a celor de la KinetoBebe. Au venit mulți prieteni și artiști care au bucurat invitații, mai ales copiii. Că noi ne-am luat cu vinul și mâncarea superbună! Mini Imrpo, Magicianul Robert Tudor și Andrei Leonte s-au ocupat de atmosferă! La mulți ani cu multă dragoste! We love you!” Oana Mareș, despre soția lui Mihai Bobonete

sotia lui mihai bobonete

De când este căsătorit celebrul actor

mihai bobonete sotia lui mihai bobonete copii

Mihai Bobonete, soția și cei doi copii ai lor

Actorul a devenit mai cunoscut în spațiul public după ce a apărut în serialul de comedie Las Fierbinți, de la PRO TV, în rolul personajului Bobiță. De atunci, a ținut o mulțime de spectacole de stand up comedy unde umple săli întregi și-i amuză pe români cu glume inspirate mai ales din viața sa, pățanii și evenimente cărora le dă o aură comică.

Totuși, soția lui a ales să stea departe de lumea showbizului, chiar dacă Bobonete o menționează mereu în glumele sale de pe scenă. Cei doi se cunosc de o viață, dar s-au căsătorit în 2003 și în 2011, au devenit pentru prima dată părinți. Azi, au împreună doi copii, un băiețel pe nume Octavian, și o fetiță, Maria Elena.

Vezi AICI glume sale din spectacolele de stand up comedy.

PlaySport
Adevărul despre relația lui Jador cu Oana Ciocan! Cum a mințit-o înainte să plece la Survivor: „Până m-am îmbătat și ...”
Ego.ro
ȘOC! Anamaria Prodan, GOALĂ la 51 de ani. NU mai știe de rușine, imagini INTERZISE
Digi24
Lupte groaznice pe frontul de nord. Un soldat ucrainean spune că sunt atât de multe cadavre, că nu pot fi recuperate: Abia ținem linia
Cancan.ro
Jador s-a despărțit de Oana Ciocan după Survivor All Stars?! 'M-ai mințit de la început!'
GSP.ro
Fosta iubită celebră a lui Stelea, detalii neștiute: „El era căsătorit atunci. Îl am și acum în suflet”
Stirile PROTV
Ambasada SUA sare în apărarea României după insultele rușilor. ”Spiritul eliberatorilor „Davai ceas” este viu și prezent”
Romania TV
BREAKING NEWS! Tragedie la Miami! A murit în urmă cu puțin timp! Vestea șocantă primită de Simona Halep!
Capital.ro
AJUTOR NESPERAT pentru Simona Halep. S-a întâmplat CHIAR ÎN ZIUA primului meci de la Miami
EVZ.ro
Sute de români, păcăliți pe un site celebru. Și-au pierdut banii
Adevarul
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
BZI.ro
Pescobar a înlocuit-o pe Larisa cu… Larisa! Ea este noua şefă de la Taverna Racilor!
Spynews.ro
Soția lui Gabi Stângău, devastată de durere și la o lună de la moartea lui! Diana nu își găsește liniștea: ”Totul este bucăți” / FOTO
Libertatea.ro
„Sunt atât de multe cadavre, încât nici nu le putem recupera pe toate”. Mărturia unui soldat ucrainean
Sport.ro
FOTO "Nu găsesc bikini potriviți pentru mine". Cum arată sportiva care a fost desemnată "cea mai sexy voleibalistă"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Antena 1 a dat de pământ cu Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea. Ce s-a întâmplat în prima ediție a noului "Chefi la Cuțite".
Redactia.ro
Cauza morții lui Konstantin Koltsov, partenerul Arynei Sabalenka
Digisport.ro
Ce spune tatăl lui Jador despre nunta fiului său: „Trebuia să…”
Click.ro
Unul dintre polițiștii care l-au căutat pe copilul de 2 din Botoșani a povestit momentul în care l-au găsit: Am rămas foarte surprinș
Digi24
Un student și-a amputat picioarele pentru o asigurare de 1,3 milioane $, dar a primit doar 7.200 și pe aceștia trebuie să-i înapoieze
Digi24
Postul care aduce mari riscuri. Poate spulbera sănătatea
EVZ.ro
Român, condamnat la cinci ani de închisoare, după ce și-a obligat fratele mai mic să fure, încă de când acesta avea 12 ani. Băiatul primea liber numai în zilele de marți
Spynews
Andra, despre infidelitate: „Dacă ai copii, treci peste niște lucruri!”
BZI.ro
Judecătorii au luat DECIZIA. Cutremur fără precedent în DOSARUL CARACAL
Capital.ro
Alimentele de post care păcălesc creierul. Le imită pe cele de "dulce" şi potolesc senzaţia de foame
Antena 3
Carmen Grebenișan a făcut anunțul la doi ani de la nuntă: „Tot timpul m-am gândit să fac asta!“
BZI.ro
Lourdes Leon, aproape dezbrăcată la un eveniment. Imagini incendiare cu fiica Madonnei
TV Mania
RĂSTURNARE privind SCHENGEN! Scandal în AUSTRIA din cauza ROMÂNIEI
Mediaflux
Soția lui Gabi Stângău, devastată de durere și la o lună de la moartea lui! Diana nu își găsește liniștea: ”Totul este bucăți” / FOTO
Spynews.ro
„Escrocheria de aur” face ravagii printre șoferi. Cu ce îi ademenesc tâlharii pe șosea
Realitatea.net
Cu cine a înlocuit-o Pescobar pe Larisa Popa. Imaginea cu tânăra sexy, noua ”mână dreaptă” a lui Paul Nicolau, face furori
Antena 1
Cum se numește familia de români care a dat lumii 5 genii?
Shtiu.ro