Soția lui Gheorghe Hagi, apariție rară la sărbătoarea echipei Farul. Imagini fabuloase de la parada din Constanța – GALERIE FOTO
Marilena Hagi stă departe de viața publică, iar aparițiile nu sunt foarte numeroase. La sărbătoarea echipei Farul a fost însă prezentă la toate evenimentele, de mână cu soțul ei. La fel s-a întâmplat și în momentul în care jucătorii și antrenorii care au câștigat titlul au prezentat trofeul prin orașul Constanța.
Marilena Hagi, alături de soțul ei la sărbătoarea echipei Farul
Gheorghe Hagi și Marilena Hagi au fost aproape tot timpul împreună, după ce Farul Constanța a câștigat titlul. Soția „Regelui” nu este foarte atrasă de evenimentele publice, dar de data aceasta a făcut o excepție, chiar dacă a fost greu încercată de emoții. A intrat pe teren alături de soțul său, la finalul partidei Farul – FCSB 3-2, a stat până dimineață în clubul unde s-a sărbătorit succesul, iar luni seară a urcat în autocarul decapotabil cu care s-a plimbat echipa prin orașul Constanța.
Autoritățile susțin că aproape 6.000 de oameni au fost în piața Ovidiu pentru a-i felicita pe campioni. Denis Alibec a fost unul dintre cei mai aplaudați, iar fanii au dat uitării eliminarea stupidă de la meciul cu CS Universitatea Craiova.
Gheorghe Hagi a dat mai multe interviuri în aceste zile de sărbătoare și de fiecare dată i-a mulțumit soției pentru că a fost de acord să-l lase să investească banii în familiei în fotbal.
„Ce mesaj îi dau soției? Păi, ea mi l-a dat mie că m-a lăsat să cheltui toți banii. M-a lăsat și nu a zis niciodată nimic. E cu mine, e lângă mine, e esențial să te sprijine. Când acasă lucrurile nu stau bine este clar că nu poți ajunge la teren în condiții bune. M-a lăsat să cheltui bani mulți”, a declarat Hagi.
În studioul Prima Sport, Florin Răducioiu, fost coechipier cu Gheorghe Hagi în Generația de Aur, a glumit: „Cred că Marilena poate să antreneze o echipă de fete, la cât fotbal vorbește Hagi și acasă, probabil”.
Gheorghe Hagi și Marilena s-au căsătorit în anul 2005 și au împreună doi copii. Ianis joacă la Glasgow Rangers, iar Kira este actriță și prezentator de televiziune. Sora Marilenei este soția lui Gică Popescu, președintele clubului de la malul mării.G