Sorin Cîmpeanu, mesaj memorabil înainte de începerea noului an școlar. Ce le promite elevilor, profesorilor și părinților
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis un mesaj de încurajare cu câteva ore înainte de revenirea elevilor în bănci după doi ani de pandemie. În ciuda provocărilor prin care au fost nevoiți să treacă elevii, profesorii, dar și părinții, noul an pare să fie promițător în ceea ce privește calitatea învățământului din România. Cu această ocazie, Sorin Cîmpeanu le-a transmis elevilor câteva încurajări elevilor și tuturor celor implicați în Educație, promițându-le, de asemenea, îmbunătățiri.
Cum îi încurajează ministrul Educației pe elevi să revină în bănci
Sorin Cîmpeanu îi încurajează pe elevi să învețe și să fie conștiincioși la școală, învățământul fiind calea sigură pentru a obține rezultate profesionale bune. Acesta dă asigurări cu privire la viitorul luminos al elevilor, promițându-le că va căuta cele mai bune soluții pentru a le oferi sprijinul necesar.
„Întoarcerea la şcoală după vacanţa de vară este un moment de emoţie pentru profesori, pentru elevii de toate vârstele, dar şi pentru părinţii şi bunicii acestora. Mâine, toţi părinţii şi bunicii care vor dori să fie alături de copii şi să-i însoţească la grădiniţă sau la şcoală o vor putea face!
Dragi elevi, data de 5 septembrie marchează începutul unei noi etape în procesul vostru de dezvoltare, etapă care aduce şi noi provocări educaţionale. Vă asigur că tot efortul vostru va merita, pentru că doar prin şcoală veţi fi mai aproape de un viitor mai bun.
Suntem mândri de voi şi vă asigurăm că vă vom susţine mereu şi vom căuta cele mai bune soluţii pentru a vă ajuta! Succes în noul an şcolar!”, a transmis ministrul Educaţiei, duminică, într-o postare pe Facebook.
Ce le transmite ministrul Educației profesorilor
Sorin Cîmpeanu le-a adresat un mesaj și dascălilor, prin intermediul căruia le-a mulțumit pentru implicarea fiecăruia în parte și pentru dorința de a forma niște tineri la început de drum în niște adulți cu responsabilități și cu posibilitatea unui viitor strălucit în carieră și în viață.
Mai mult, oficialul din Educație le-a promis dascălilor că va lucra intens pentru introducerea unor reforme care să le ofere poziția și statutul pe care îl merită în societate.
„Vom lucra împreună pentru binele generaţiei de mâine. Apreciez eforturile făcute şi vă felicit pentru că, zilnic, sunteţi şi continuaţi să fiţi un model şi o sursă de inspiraţie pentru copii şi pentru noi toţi. Ne-am asumat o responsabilitate uriaşă, aceea de a forma tinerii şi ştiu că împreună vom reuşi. Prin proiectele noilor legi, profesorul va redobândi locul pe care-l merită în societate.
Împreună reaşezăm la locul cuvenit sintagma „Ai carte, ai parte!”. Vom vedea rezultatele într-o societate în care studiile şi competenţele acumulate pe parcursul anilor de şcoală vor conta cu adevărat. Să nu uitaţi că influenţa profesorilor se extinde dincolo de clasă, în viitor! Vă mulţumesc pentru devotamentul dumneavoastră!”, a adăugat Cîmpeanu.
„Continuați să credeți în școala românească”
Sorin Cîmpeanu nu i-a neglijat nici pe părinți și bunici, care de asemenea, ocupă un loc important în evoluția și drumul pe care elevii îl au de parcurs în toți anii de școală. Ministrul Educației a promis că va face tot ce este posibil ca elevii din toată țara să aibă acces la o educație de calitate, îndemnându-i totodată pe părinți să creadă cu tărie în calitatea Educației din România.
„Fiţi vocea care transmite încrederea şi optimismul de care copiii şi nepoţii dumneavoastră au nevoie! Continuaţi să credeţi în şcoala românească şi vă garantez că toate schimbările pe care le facem vor lucra pentru binele copiilor. Schimbăm pentru ca şcoala să devină un mediu prietenos pentru toţi!
Facem eforturi ca în toate şcolile şi grădiniţele să existe condiţii bune pentru învăţare, pentru ca fiecare copil al acestei ţări să aibă acces la o educaţie de calitate. În acelaşi timp, vă asigur că suntem responsabili şi determinaţi să luăm cele mai bune măsuri pentru ca şcoala cu prezenţă fizică să se desfăşoare în siguranţă”, a concluzionat ministrul Educației.