Sorana Cîrstea îi ia fața Simonei Halep în România! Ce reușită senzațională a bifat iubita lui Ion Ion Țiriac

de: Avramescu Elena
31 05. 2021

Astăzi a fost o zi mare pentru tenisul românesc prin performanța ocupantei locului 54 WTA. În meciul din turul unu de la Roland Garros, Sorana a întâlnit-o pentru a patra oară pe Johanna Konta. În absența Simonei Halep, Sorana Cîrstea a fost jucătoarea aflată pe tabloul principal al zilei de astăzi.

Simona Halep absentă la startul pentru Roland Garros

Pe 30 mai a început unul din cele mai importante turnee de Grand Slam ale anului, la Roland Garros. Simona Halep, care era cap de afiș în cadrul acestui turneu, a fost nevoită să renunțe la participare, în urma unei accidentări survenite la Roma. Deși intrase în recuperare fizică și tratamente, Simona nu a reușit să facă acest lucru la timp. De altfel sportiva anunța decizia de a nu participa la turneul francez, încă de săptămâna trecută.

”Cu o inimă grea îmi anunț retragerea din Roland-Garros anul acesta. Din păcate, accidentarea mea are nevoie de mai mult timp pentru a-și reveni, iar timpul este prea scurt.

Retragerea dintr-un Grand Slam este împotriva tuturor instinctelor și aspirațiilor mele de atlet, dar este decizia corectă și singura de luat. Gândul de a nu fi la Paris mă umple de tristețe. Dar îmi voi concentra energia asupra recuperării. Rămân pozitivă și voi revenind pe teren de îndată ce este sigur să o fac.”, scria Simona pe Twitter.

Sorana Cîrstea la a patra întâlnire cu Johanna Konta

Astăzi, pe terennul 6 al turneului de la Roland Garros, Sorana Cîrstea a întâlnit-o pe britanica Johanna Konta pentru a patra oară. Meciul, în primul tur al turneului, s-a jucat într-o oră și treizeci de minute. Ocupanta locului 20 în clasamentul WTA a început meciul gafând de câteva ori.

Sorana Cîrstea, care a urcat în ultima perioadă până pe locul 54 în clasamentul mondial, a reușit să-și adjudece meciul într-o oră și treizeci de minute, fără prea mari probleme. Meciul s-a încheiat cu scorul de 7-6 (5), 6-2, în favoarea jucătoarei noastre, Sorana Cîrstea.

Românca s-a calificat în turul doi la Roland Garros unde o va întâlni pe câștigătoarea rundei dintre Alison Van Uytvanck și Martina Trevisan. În acest moment, când scriem materialul, meciul dintre Alison Van Uytvanck și Martina Trevisan se joacă, scorul fiind în favoarea jucătoarei franceze Trevisan.

De cealaltă parte astăzi se mai joacă un alt meci important între Serena Williams și Irina Begu. Meciul va începe după ora 21:00, ora României, tot în primul tur al turneului dela Roland Garros. Meciul dintre ocupanta locului 8 WTA, Serena Williams și Irina Begu, pe locul 74 în clasament, se va juca pe Court Philippe-Chatrier.