Sondaj: Ce îi sperie mai mult pe români, noul virus sau criza economică? Iată răspunsul!
Marea majoritate a românilor (mai bine de 70%) se tem mai mult de riscurile asupra căderii economiei decât de pericolul pe care pandemia de COVID-19 îl ridică la adresa sănătății populației. Proporțiile covârșitoare reieșite dintr-un studiu sociologic și cum au evoluat acestea, în cele ce urmează.
Economia în ansamblu începe să sufere
În urma instalării restricțiilor legate de Starea de urgență decretată în luna martie, situația economică a românilor a început să se schimbe în sens negativ, deși majoritatea a reușit să își păstreze, până acum, nivelul de trai, a transmis IRSOP, care s-a ocupat cu sondajul despre care vorbim. Astfel, starea gospodăriilor din țară este caracterizată de îngustări, prin dispariția venitului disponibil (38%) și a șomajului efectiv, potențial sau în familie (19%). Reacția gospodăriilor este de a-și reduce consumul și economisirea, iar în urma scăderii cererii agregate, economia în ansamblu începe să sufere.
Nu mai puțin de 44% dintre români sunt îngrijorați de situația actuală economică, iar numărul celor ce se simt deprimați din cauza ei a ajuns la 8%. Însă sunt și persoane care cred că lucrurile vor reveni la normal, numărând 38% din totalitatea participanților la sondaj, în timp ce 10% dintre respondenți se declară indiferenți.
Ce cred românii despre ținuta autorităților pe timp de pandemie
Sondajul IRSOP a conclus că 55% din membrii populației consideră că Guvernul condus de Ludovic Orban își îndeplinește responsabilitățile „bine“ sau „foarte bine“ în contextul crizei produse de noul coronavirus, iar 80% și 87% dintre aceștia își doresc ca Executivul, respectiv președintele României să rămână cu puterea pe care o au sau să obțină mai multă putere. În schimb, Paramentul se bucură de doar 36% dintre răspunsurile pozitive ale chestionaților.
Studiul sociologic a mai numărat că 50% dintre respondenți și-ar dori ca PNL să continue la guvernare, în timp ce 48% speră schimbarea formațiunii din fruntea Cabinetului.