Soluţia pentru a scăpa de preţul mare la lemne. Obiectul care îţi salvează buzunarul, din ce în ce mai mulţi români îl cumpără

de: Ștefan R. Apostol
07 11. 2022

Iminenta sosire a temperaturilor scăzute, precum și criza energetică, îi determină pe mulți să găsească alte soluții. Una ar fi încălzirea pe lemne, dar și aici prețurile au explodat. Așa se faceă unii români au descoperit soluţia pentru a scăpa de preţul mare la lemne. Este vorba de obiectul care îţi salvează buzunarul, iar informațiile spun că din ce în ce mai mulţi români îl cumpără.

Vine iarna, iar lemnul de foc s-a scumpit peste măsură

Așa cum scriam recent într-un alt material, RomSilva lua decizia de a face stocuri de lemn de foc pentru perioada următoare. Deși mulți credeau că efectele crizei economice nu vor fi majore pe segmentul acesta de piață, realitatea ne arată contrariul.

La începutul lunii trecute, ca urmare a crizei, guvernul anunța o posibilă măsură de plafonare a prețului. Ordonanța propusă este încă în dezbatere publică. Conform acesteia, prețul pentru lemnul de foc și un cost fix pentru peleți și brichete ar putea fi plafonate.

Pentru moment, norocul celor care se încălzesc cu acest tip de combustibil, sunt temperaturile ridicate. Dar asta nu înseamnă că în anumite regiuni din țară valorile termice sunt la fel ca în restul țării. Există deja localități unde temperaturile au scăzut dramatic, iar cei de aici au nevoie de lemne pentru a se încălzi.

Aici, din fericire pentru unii, intervine soluţia salvatoare pentru a scăpa de preţul mare la lemne. Dacă ești curios despre ce este vorba, citește mai departe.

Care este soluţia pentru a scăpa de preţul mare la lemne

Este vorba de un sistem inovator, și anume sobele pe peleți produse în Italia. Conform specificațiilor tehnice, aceste sobe sunt puternice, ecologice și potrivite pentru orice mediu. Euroalpi, unul din producătorii acestei soluții, spune că planifică, proiectează și produce fiecare componentă a sobelor pe peleți.

Calitatea garantează durabilitatea acestora în timp, eficiența și prețurile competitive. Toate sobele pe peleți au caracteristici tehnice certificate și pot fi personalizate la cerere, mai spune producătorul.

Vorbim aici de formele, dimensiunile și culoarea care pot fi desenate și proiectate împreună cu clientul. Pentru componentele suplimentare, cum ar fi motoarele, componentele electronice și electrice, compania italiană se bazează pe producători italieni certificați.

Soluţia despre care vorbim vine cu puteri cuprinse între 4,6 kW și 13,18 KW. Alte soluții, precum sobele pe peleți canalizate, au o putere cuprinsă între 7,25 KW și 13,18 KW. Pe piața românească se găsesc deja la vânzare, în ofertele diferitelor magazine, chiar și online.

Prețul unei astfel de soluții de încălzire poate pleca de la 3.900 de lei, iar soluţia poate ajunge și la peste 6.000 de lei. Dar, deși prețul poate fi unul mare, acest tip de sobă poate fi obiectul care îţi salvează buzunarul. Conform datelor oferite de comercianți, este soluţia pe care din ce în ce mai mulţi români o cumpără.